Archive for December, 2010

Crăciunul e bucurie! O bucurie care nu se mai termină niciodată!

Ioan Bocsa – Plecat-or, plecat (click pe colind)

Dragii mei dragi,

plecaţi la colindat!

Căutaţi versurile colindelor de pe net, repede!

Ceva, ceva tot vă veţi mai aminti de prin copilărie, sau, poate, chiar de pe la TV.

Plecaţi la colindat nu pe la prieteni, ci pe la vecinii însinguraţi, pe la străini, pe la necunoscuţi.

Crăciunul e despre colindele vechi româneşti, Crăciunul e despre comunitate, e despre comuniune, e despre o mare, mare bucurie de a fi!

Despre marea bucurie de a fi contemporan cu Hristos şi de a te bucura, cu lacrimi în ochi, că, iată, se naşte!

Mergeţi să colindaţi, să daţi bucurie şi altora…

…………………………………………………

p.s. …şi dacă nu găseşti în tine bucuria asta mare, mare, despre care iţi vorbesc, te rog, te rog din suflet…caută mai adânc, caută mai adânc în tine şi în afara ta…până când vei ajunge acolo, în locul acela totodată din tine şi din afara ta, unde oameni ca tine şi apoi tu, au licăr de bucurie în priviri, duminica dimineaţa la ora 10….

Share
Thursday, December 23rd, 2010 Articole No Comments

Prima Întâlnire AlegeViaţa

La prima întâlnire AlegeViaţa am avut o grămadă de bucurii!

Trecând peste oboseala zilei am izbutit să pregătesc locul pentru oaspeţii mei de suflet: am făcut foc în sobă şi lemnele trosneau armonios în fundal, am pus o oală imensă de apă la fiert pentru ceai, o colindă de a lui Tudor Gheorghe în boxe şi am lăsat lucrurile să curgă, mai exact telefonul să sune :), evident interfonul nu se auzea 🙂

M-am bucurat tare mult să-l văd pe G., un băiat de a 10-a de la liceul ăla cu faimă nu prea grozavă din Arad dar în care eu am întâlnit atât de mulţi oameni faini, el fiind doar unul dintre ei!

Apoi a venit S., o frumoasă fată cu nişte ochi verzi minunaţi, elevă în a 9-a de la un alt liceu din oraş, cu chef de vorbă şi, poate, şi un pic de dans. (N-am dansat, însă, poate data viitoare.) S. ar fi vrut să aducă cu ea mai mulţi colegi dar cred că, până la urmă, i-a plăcut seara exact aşa cum a fost în ciuda faptului că eu am tot alintat-o până la exasperare cu apelative de genul “gândăcel” 🙂

Evident, a venit A., coleg cu G., care deja este implicat ca şi voluntar în campania AlegeViaţa. El şi-a făcut un obicei în a merge la Matern să vorbească cu femeile programate la avort şi să le spună adevărul depsre ceea ce urmează ele să facă… Deşi elev doar de a 10-a, el este un om matur care se implică mult în diverse activităţi foarte serioase. Mi-aş dori cât mai mulţi tineri ca el!

A venit şi C., o boboacă de podium de la un liceu în care abia acum am început campania. A venit, cred, mai mult adusă de tatăl ei, un super fain prof de mate în a cărui şcoală am fost cu campania şi care s-a implicat cât a putut în ea. C., dat fiind faptul că încă nu a avut de-a face decât cu modulul I, nu ştia prea bine despre ce e vorba, dar pe parcurs am văzut că şi-a dat drumul şi cred că s-a simţit apropierea dintre noi şi ea.

Apoi a mai fost cu noi un foarte frumos (sufleteşte, fetelor, sufleteşte:))…) tânăr de a 9-a, C., coleg de clasă cu boboaca de mai sus. Un tânăr foarte inteligent şi deschis, un om cu care ai ce vorbi şi care, sunt absolut convinsă, o să facă multe lucruri frumoase cu noi.

Pe lângă aceşti tineri pe care i-am cunoscut datorită campaniei a mai fost o scumpă mică de la un liceu celebru din Arad, T., la ei încă nu am ajuns cu campania dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să ajungem şi pe acolo. T. e o înotătoare foarte bună, poate o să mai auziţi de ea şi una dintre cele mai faine persoane cu care am avut de-a face anul trecut într-o excursie prin munţi: caldă, echilibrată, săritoare, zâmbitoare. O fată lângă care îţi face plăcere să stai.

Noi, restul, eu, Cipri, Tudor, Alex care a apărut la un moment dat, nu am făcut decât să ne bucurăm că suntem acolo.

Am băut ceai şi tot felul de sucuri aduse de ei, am păpat prăjiturele şi o tonă de mandarine şi am povestit câte în lună şi stele: muzică, kick box, boală, colegi, make up, relaţii, mai-ştiu-eu-câte.

Data viitoare sper să vină şi alţii, că avem chestii faine de povestit. Idei sunt, gârlă.

Vă aştept, dragilor şi scumpelor, joi 6 ianuarie 2011, la a doua întâlnire AlegeViaţa. Invitaţia e valabilă nediscriminatoriu, pentru toţi cei care ajung pe blog, fie că am fost la ei cu campania, fie că nu, fie că ne ştim de undeva, fie că ar vrea să ne cunoască.

Best things in life are free,  era un cântec pe vremuri.Ştiţi ce? E, încă, valabil 🙂



Share
Friday, December 17th, 2010 Articole No Comments

Întâlnirile vieţii noastre sau Unde o să fii peste 10 ani? dar peste 2 zile?

Sunt întâlniri care ne schimbă viaţa. Întâlniri care durează o clipă, poate, dar clipa aceea este atât de crucială încât tot parcursul vieţii tale se răsuceşte şi se schimbă radical. De cele mai multe ori nici nu realizăm importanţa colosală a clipei respective. Doar peste o vreme, poate chiar ani, privind în urmă putem spune: “Clipa aceea anume mi-a schimbat viaţa.”

Mi-am dat întâlnire cu 12A.

Peste 10 ani, la întâlnirea lor de 10 ani or să mă cheme şi pe mine ca să îmi spună ce alegeri au făcut de-a lungul anilor respectivi:

minciuna confortabilă?

adevărul incomod?

Atunci o să aflăm dacă I. şi B. mai sunt împreună şi dacă ce au ei acum se va fi dovedit a fi adevărata dragoste sau nu.

Atunci o să aflăm dacă lumina din privirea fetei care răspunsese roşind serafic în obraji cu “am o relaţie de 7 luni şi nu avem relaţii sexuale” a dispărut sau nu.

Atunci o să aflăm dacă, până la urmă, întâlnirea dintre noi a produs o schimbare sau nu.

Peste 10 ani cu 12A…

…şi peste 2 zile cu toată lumeeeeeeeeaaaaaaaaaa!

Vă invit dragilor şi scumpelor, la o întâlnire neoficială, neacademică, neprotocolară, o întâlnire de drag şi de dor cu voi toţi, cu cei care vreţi să mai întrebaţi ceva, să lămuriţi ceva, să mai schimbăm o vorbă, o idee, sau, pur şi simplu aveţi chef să ieşiţi din casă joi, pe la 17:30 – 18:00, să veniţi până în spatele Teatrului şi….(doar nu vă imaginaţi că dau adresa exactă, nu?)

Cine vrea să vină la întâlnire să mă anunţe pe mail.

Eu aş vrea să mă întâlnesc cu mulţi dintre voi, oameni frumoşi cu care chiar aş dori să leg o discuţie mai amplă despre lume şi Viaţă.

Vă aştept cu un ceai cald, o colindă frumoasă şi un foc în sobă.

Şi cu multă, multă dragoste!

…………………………………………..

p.s. Invitaţia este adresată tuturor dragilor şi scumpelor de la toate liceele şi şcolile cuprinse în Campania Alege Viaţa: cei cu care am terminat şi cei cu care desfăşor campania acum, indiferent de clasă, de sex, de păreri (ar fi, totuşi bine să vină doar cei care vor să spună o vorbă bună, pe cei care au chef să mă înjure o să îi chem după sărbători:)))…).

Confirmaţi, vă rog, pe mailul AlegeViaţa, până în dimineaţa zilei de joi. Lăsaţi şi un număr de telefon pentru contact.

Vă aştept cu drag!

Share
Monday, December 13th, 2010 Articole 2 Comments

ROST…de Dan Puric


ROST… de Dan Puric

Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.

La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.

Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.

Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.

Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.

Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile “prietene”.

La noi chestia asta se numeste “agricultura de subzistenta” si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE. Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un “Tatal nostru” spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.

Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi!

Share
Wednesday, December 8th, 2010 Articole 2 Comments

Până unde să ne dăruim atunci când iubim?

La curtea împăratului Chinei se anunţă gaşca de guvernatori care vin şi îi zic:

“Dacă nu-ţi măriţi fata în 30 de zile pierzi tronul şi toată averea. Că asta stă prea mult şi nu face copii şi nu o să avem urmaşi la tron.”

Împăratul trebuie să se supună şi basta!

Să ştiţi că, în ciuda dictaturii din vremea aceea, exista şi o oarecare democratizare a relaţiilor imperiale. Povestea-i pe bune!

Apare împăratul la fiică-sa în iatac şi-i zice:

“Fata tatii, ce să-ţi fac, trebuie să te măriţi.”

“Păi, da, dar pun şi eu o condiţie!

“Care condiţie?”

“Mă mărit cu condiţia ca acel care vrea să se însoare cu mine să-mi aducă un trandafir albastru.”

Un trandafir albastru cadou!… Nici în zilele noastre nu prea dai de trandafiri albaştri, decât foarte-foarte modificaţi genetic.

Apare în prima zi din cele 30 mai-marele bijutierilor din China cu un trandafir din aur albastru, rar desigur, şi la vremea aceea. Vine şi-l aduce:

“Draga mea, iată un trandafir albastru.”

Fata:

“Mulţumesc, dar nu miroase.”

Ăsta:

“Dom’le, are dreptate…”

Vine a doua zi parfumerul, care auzise ideea cu trandafirul care nu miroase, şi zice:

“Draga mea, ţi-am adus – într-un bol minunat, realizat de sticlarul cetăţii, un parfum minunat care miroase a trandafiri – un trandafir albastru!”

“Da, mulţumesc, dar acesta nu se înrourează dimineaţa!”

Vine nenea care face tot felul de articole din porţelan şi-i aduce fetei un trandafir din porţelan, care se înroura cu o picătură de parfum într-însul.

Fata spuse:

“Mulţumesc, dar acesta nu se cere a fi udat şi îngrijit.”

Măi, ăştia toţi, tensionaţi, săracii, inclusiv taică-su, care nu mai putea de grijă!

Vine seara a 29-a către ziua 30. Ştiţi că aşa se întâmplă minunile întotdeauna, pe ultimul segment important de viaţă. Fata iese în răcoarea serii, în spatele palatului, în grădina de cireşi înfloriţi. Sub cel mai frumos cireş înflorit din grădină îşi cânta odele de dragoste poetul Li-Pei, cel mai sărac poet din China. Cânta atât de minunat şi spunea lucruri atât de minunate, încât fata, topită, se îndrăgosteşte de el. (Semn că, totuşi, cuvântul seduce, nu imaginea.)

Asta zice:

“Dragul meu, te-aş lua de bărbat, dar am promis ceva…Demnitatea mea îmi spune că nu pot să iau decât pe acela care îmi va aduce un trandafir albastru.”

Şi el spune:

“Draga mea, atât de mult te iubesc, încât, eu mâine, am să îţi aduc trandafirul albastru…”

Zis şi făcut.

A doua zi, sala tronului:lumea de pe lume; ultima şansă; ultima zi. Ş+i vine…pârlitul ăla. Ultimul chinez din miliardul de chinezi! Prăpădit, târându-şi picioarele, sărac lipit pământului. Un tip excepţional, dar sărac (ca toţi tipii excepţionali). Ajunge în sala tronului, se apropie de fată şi zice:

“Draga mea, am venit să îţi aduc trandafirul albastru”!

Şi, de sub manta, scoate un trandafir alb.

Ăştia, mâna pe săbii, să-l taie pe pârlitu’, că a intrat aşa în joc. Când colo, împăratul pune mâna pe ei şi ăştia se temperează.

Fata zice:

“Dragul meu, îţi mulţumesc!…E cel mai frumos trandafir albastru din câţi există pe lume!”

…………………….
Asta e limita iubirii!

Limita iubirii este transfigurarea realităţii în realitatea care îţi este necesară iubirii celuilalt.

preluat din “Gânduri şi miride” – preot Constantin Necula

Share
Friday, December 3rd, 2010 Articole 2 Comments


Anunt pe e-mail

Daca doriti sa fiti anuntati ori de cate ori apare un articol nou in site-ul nostru, inregistrati-va in acest formular.Va multumim!