Archive for April, 2012

Postul şi iertarea, destin şi vocaţie în ortodoxie – pr. Rafail Noica

– Dacă am o problemă, spuneţi-mi, vă rog, la cine să merg, la un preot sau la un psiholog?
– Părintele Rafail Noica: Eu aş zice: bineînţeles că ar trebui la un preot. Dar observ cu multă, multă durere un lucru în lumea noastră: se întâmplă din ce în ce mai des că noi, preoţii nu găsim felul ortodox de a primi pe om, de a-l asculta, de a-l înţelege, de a-l învia. Acum vă zic ca unul care vine din Apus, unde Biserica de 1000 de ani n-a mai fost şi unde spiritualitatea apuseană a falimentat total – veacul al XX-lea i-a manifestat falimentul care era în ea demult. Si-acum cei luminaţi ai Apusului caută din ce în ce mai mult către ortodoxie, acea ortodoxie care e prost înţeleasă pe aceste meleaguri de baştină ale ortodoxiei şi riscăm să fim acum în poziţia evreilor care ei înşişi au pierdut tradiţia dată neamului lor. V-o spun tocmai ca să nu se întâmple lucrul ăsta, ca să cer Domnului ca nu numai apusenii să găsească adevărul, dar ca şi voi să vă îmbogăţiţi în bogăţia care este moştenirea noastră.
Deci în Apus, unde Biserica nu mai este, am impresia că ştiinţa asta a psihologiei este şi ea un fel de milă a lui Dumnezeu într-o lume în care Dumnezeu nu mai există şi există o para-Biserică, o para-preoţie ca să-i zicem aşa – nu vreau să-i zic pseudo, deşi ar trebui probabil.
Ce este psihologul? Este un om la care te poţi duce şi la care poţi descărca toate şi poţi spune toate şi ştii că n-o să fi judecat şi din motive profesionale acela, în principiu, îţi ţine taina spovedaniei.
Părinţi, preoţi! Asta este prerogativa noastră! Noi trebuie să putem nu numai să înlocuim pe psiholog, dar şi să depăşim peste orice aşteptare ceea ce poate face psihologul pentru clientul lui. De ce? Fiindcă avem Taina, avem pe Dumnezeu pe care-L putem împărtăşi.
Vă spun acest lucru ca numai un pic să intrăm un pic în Taina lui Dumnezeu şi nu ştiu până unde va merge! Am văzut înviere în masă, am văzut zeci de familii care au înviat din morţi în Apus şi aici la fel!
Deci aş zice bineînţeles că la preot, dar iertaţi-mă fraţi preoţi, arhierei, trebuie să ne spovedim şi adevărul ăsta este: suntem în aşa hal că nu ne mai ştim vocaţia şi atunci poporul, debusolat, merge unde poate şi la cine poate.
Vă spun şi lucrul ăsta: psihologia, care din câte ştiu eu a început cu domnul Freud şi a continuat cu domnul Jung, a făcut multe rele pentru om. Dar, iarăşi, dacă vă uitaţi dintr-un punct de vedere istoric: până şi acolo omul se caută, îşi caută adevărata sa fiinţă şi vă spun sunt mulţi psihologi care găsesc şi descoperă nişte adevăruri, dar dacă vă uitaţi bine adevărurile erau cunoscute cândva în Biserică şi nu le mai trăim şi spre ruşinea noastră noi nu le mai aplicăm.
Zic de ruşinea asta – ştiţi, eu consider că noi toţi suntem un singur om, spovedania mea este spovedania ta, viaţa mea este viaţa ta, împărtăşim aceeaşi soartă şi aş dori să vă chem pe toţi ca un singur om, să ne înnoim în Duh.
Nu zic asta ca voi mirenilor să judecaţi pe preoţi, zic ca voi mirenilor să vă rugaţi pentru noi, ca Dumnezeu să ne lumineze ca să vă putem lumina, zic asta pentru fraţii mei, preoţii, ca să ştim că suntem într-o decădere cumplită şi ca să luăm pildă şi de la dreapta şi de la stânga şi de la părinţi şi prin psihologie şi să ne învăţăm şi din lumea dreptăţii şi din lumea păcatului, din toate mărturiile, să înţelegem cu ajutorul lui Dumenzeu şi să ne întoarcem cum zice în Apocalipsă unei Biserici: întoarce-te la cele dintâi până nu-ţi voi lua lumina din mijlocul tău. (…)
– Părinte Rafail, aţi spus că pe meleagurile noastre ortodoxia este puţin înţeleasă şi trăită, am dori să ne conştientizaţi mai mult asupra acestui lucru?
– Părintele Rafail: Mă bucur de întrebarea asta. Ce mi s-a întâmplat mie s-a întâmplat multora în Apus când ne-au lipsit cele pe care le luam de bune, am început să căutăm, căutând am găsit mai mult decât ne-am aşteptat. În cazul meu, când vă spun că am trăit ortodoxia ca fiind însăşi firea omului a fost acel mult mai mult decât mă aşteptam.
Întrebam pe Dumnezeu în taina inimii: Doamne, dar de ce ar fi ortodoxia mai adevărată sau mai înţeleaptă sau mai adâncă sau mai nu ştiu ce decât protestantismul care-l descoperisem eu aşa cum mi se părea.
Mi-a arătat Dumnezeu că nu era mai înţeleaptă, mai adevărată, era firea omului. De-aia este mai decât ori şi ce. Orice religie, orice rătăcire, orice ideal este un om care se caută şi ortodoxia este aia ce caută omul.
Pe meleagurile noastre se întâmplă ce se întâmpla cu evreii din Vechiul Legământ. Conştientizaţi de descoperirea dumnezeiască că ei sunt poporul ales, bineînţeles că păcatul şi-a tras spuza pe turta lui şi atuncea au început să se mândrească.
Care este primul cuvânt de propovăduire al glasului Cuvântului lui Dumnezeu, adică Ioan Botezătorul? – Troparul zice că e glasul Cuvântului, glasul cel din pustie – “şi să nu vă ziceţi vouă că sunteţi sămânţa lui Avraam că zic vouă că din pietrele acestea Dumnezeu poate să ridice fii lui Avraam”.
Echivalentul acestor cuvinte este valabil pentru toată ortodoxia în baştina ei astăzi, la noi, la ruşi, la greci am văzut aceleaşi lucruri. Paradoxal, ce s-a întâmplat în istorie, ce s-a întâmplat în Vechiul Legământ, aşa se întâmplă şi astăzi.
Multe rătăciri în Apus şi diaspora, omul se caută şi un pic se găseşte şi un pic se pierde, dar conştientizarea a ce este ortodoxia mult mai puternic se dă acolo unde nu este, unde omul caută, decât aici unde o ai pe toată pe toate drumurile, o iei de bună, ai una aici, ai una acolo, toate străzile sunt pline de preoţi, vrei să te spovedeşti ai unde să te duci. Da!
Toate sunt la îndemână, dar o luăm de bună, şi fiindcă o luăm de bună o pierdem fiindcă păcatul îşi trage spuza pe turta lui, păcatul fiind indiferenţa, păcatul fiind nepăsarea, păcatul fiind mândria că noi suntem popor aşa şi pe dincolo, poporul lui Dumnezeu.
Vă spun că din popoarele pe care le-am cunoscut nu este nici un popor care să nu fie buricul pământului. Sunt zeci de burice dintre care, bineînţeles, sunt eu şi poporul meu.
Ăsta este păcatul şi spuza care şi-o trage, pentru asta poporul lui Dumnezeu pe Dumnezeu l-au răstignit şi pe Dumnezeul lor şi tradiţia lor au pierdut-o. Apostolul Pavel s-ar fi făcut el anatema de la Hristos numai pentru ca poporul lui să poată reveni la adevăr şi n-a venit până astăzi. Spunea părintele meu duhovnic: noi suntem ortodocşi, dar noi nu putem fi mândri că suntem ortodocşi, noi trebuie să fim smeriţi că suntem ortodocşi.
Ortodoxia în smerenie se păstrează“.

(din conferinta cu tema Postul şi iertarea, destin şi vocaţie în ortodoxie, aprilie 2002, Alba-Iulia)

Share
Tuesday, April 10th, 2012 Articole 1 Comment

Ştii tu oare, fiule?


De ce se închid norii când câmpiile sunt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie?
Din pricina răutăţii oamenilor, firea s’a tulburat şi şi-a lepădat rânduiala.
Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă?
Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul pântecelor lor şi îl ucid în plină creştere.
Ştii tu oare, fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pământului nu mai au gustul de odinioară?
Din pricina păcatelor oamenilor, prin care a intrat neputinţa în toată firea.
Ştii tu oare, fiule, de ce neamul biruitor rabdă înfrângeri din pricina neînţelegerii din lăuntru şi din pricina vrajbei, şi mănâncă pâinea amărîtă de lacrimi şi urâciune?
Deoarece i-a biruit pe vărsătorii de sânge din jurul său, dar nu i-a biruit pe cei din lăuntru.
Ştii tu oare, fiule, de ce maica nu îşi poate îndestula fiii?
Pentru că, alăptându-i, nu le cântă cântecul dragostei, ci cântecul urii faţă de vecini.
Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii s’au urâţit şi au pierdut frumuseţea străbunilor?
Din pricină că au lepădat chipul lui Dumnezeu, care din lăuntru, din suflet, dăruieşte frumuseţe feţei şi au pus pomezi pământeşti.
Ştii tu oare, fiule, de ce s’au înmulţit bolile şi înfricoşatele molime?
Pentru că oamenii au început să creadă că sănătatea este furată de la natură şi nu dăruită de Dumnezeu. Iar ceea ce e răpit cu sila, cu îndoită silă trebuie apărat.
Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii se luptă pentru pământ şi nu se ruşinează de asemănarea lor cu cârtiţele?
Pentru că pământul le creşte prin inimă, iar ochii văd doar ceea ce creşte în inimă. Şi pentru că, fiul meu, păcatul prea mult îi slăbeşte în lupta pentru ceruri.

Nu plânge, fiule, în curând Domnul va veni şi va îndrepta toate!
Share
Monday, April 9th, 2012 Articole No Comments

Marşul pentru Viaţă! – Arad, 24 martie 2012

Adunarea generală – piaţa Avram Iancu, orele 12:00

Micii mărşăluitori

Coloana de manifestanţi

Ocrotiţi viaţa de la concepţie!

Mămici şi tătici

Coroana de flori depusă pe peretele spitalului Matern şi lumânările aprinse pentru sufleţelele ce nu au apucat să vadă lumina zilei

Mămici, tătici şi prunci mici

“Viaţa nu se mai poate cumpăra niciodată!”

Coloana de manifestanţi pentru Viaţă înconjurând spitalul Matern Arad

“Avortul ucide!

Regret că am făcut avort!

Mamă, îţi mulţumesc că trăiesc!”

Crucea de lumânări din faţa Catedralei ortodoxe “Sfânta treime” Arad în memoria copiilor ucişi prin avort

Coroana şi crucea de lumânări din faţa Catedralei ortodoxe “Sfânta treime” din Arad

Manifestanţii pentru Viaţă pe treptele Catedralei Sfânta Treime din Arad, o fotografie pentru cei vii ca şi pentru cei morţi, fie ei născuţi sau nenăscuţi

…………………………………………..

Marşul pentru Viaţă a fost, în Arad, o bucurie. Aproximativ 200 de oameni s-au strâns în rugăciune pentru cei ce nu au apucat să se nască, precum şi pentru cei încă nenăscuţi.

Din piaţa Avram Iancu am plecat mai puţini, dar ne-am înmulţit pe drum: oamenii au coborât din tramvaie ca să ni se alăture văzând pancardele şi bannerele cu mesajele anti avort, au traversat bulevardul şi s-au întors din drum, au lăsat maşinile şi au făcut câţiva paşi lângă noi.

În faţa spitalului Matern, recunosc, când din glasurile noastre unite s-a înălţat către Cer rugăciunea Tatăl Nostru, inima mea s-a înfiorat: la geamuri stăteau, ciorchine, femeile internate, oamenii din locuinţele de vis-a-vis. Nici o maşină nu a trecut pe şosea şi, în liniştea aceea nefirească a oraşului aflat în miezul zilei, rugăciunea a străpuns sufletele…

Să fie o clipă, o lacrimă pentru ei…pentru cei ce nu au apucat să se nască, dar şi pentru cei ce, fără semnalul nostru spus cu tărie nu au nici o şansă la viaţă.

Iar dacă prin acest marş al vieţii, al regretului, al bucuriei, al speranţei, O FEMEIE măcar, întâlnită pe cale, va păstra viaţa copilului său, va fi scăpat o lacrimă în memoria pruncului nenăscut, iar acestea Dumnezeu le ştie,  atunci merită cu adevărat să ne bucurăm, dragii mei…

Share
Tuesday, April 3rd, 2012 Articole No Comments


Anunt pe e-mail

Daca doriti sa fiti anuntati ori de cate ori apare un articol nou in site-ul nostru, inregistrati-va in acest formular.Va multumim!