Archive for September, 2012

INVITAŢIE – Festival de poveşti

Asociatia culturala “Ma-Cu Magia Cuvântului” în colaborare cu Biblioteca Judeţeană “A.D. Xenopol” şi Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad
VĂ INVITĂ

la un eveniment unic in România,
un festival exclusiv de spus povesti pentru cei mici si cei mari.
Dorim să sustinem promovarea valorilor morale, prin inţelepciunea poveştilor tradiţionale din lumea întreagă.
Participă povestitori din Franta, Danemarca, Portgalia , Polonia si din tara noastra, bineinteles.
Programul festivalui: 

VINERI 21 septembrie

– între orele 10.00-12.00 – deschiderea oficială și întâlnirea participanților la Teatrul de Marionete Arad 

SÂMBĂTĂ 22 septembrie
– între orele 10.00 -12.00 Atelier de povești sustinut de povestitori străini și cu copii la Biblioteca Județeană;
-de la ora 12.00, în aceeași locație, conferința ”Importanța poveștii în educația copilului” – invitam parinti, profesori, educatori si artisti,etc.
-între orele 17.00-20.00 Festivalul poveștilor, a 2-a zi de festival, la Teatrul de Marionete;

DUMINICA 23 septembrie participanții vor face vizite la Centre de plasament din Arad, unde vor povesti pentru copiii instituționalizați;
– între orele 17.00-20.00, la Teatrul de Marionete, se vor spune Ultimele povești ale festivalului, care vor fi însoțite de multe surprize:)

Vă aşteptăm cu mare drag:)
Share
Wednesday, September 19th, 2012 Articole No Comments

Întâlnirea naţională “Pentru Viaţă” – Valea Plopului 2012

În perioada 5-7 septembrie 2012 am avut bucuria să merg pentru întâia dată la Valea Plopului la părintele Tănase pentru Întâlnirea de Vară “Pentru Viaţă”.

Peste 50 de oameni din toate colţurile (de accentuat “colţurile” – parcă un făcut, mai mult de prin colţuri am fost: Constanţa, Arad, SatuMare sau Iaşi) ţării dar şi de la Călăraşi, Târgovişte, Cluj sau Bucureşti, activi deja în Campania Pentru Viaţă sau care urmează să devină activi, ne-am întâlnit cu bunăvoinţa imensă a părintelui Tănase, pentru 3 zile ca să schimbăm impresii, idei şi să facem planuri de viitor.

Campania Pentru Viaţă ar trebui să se desfăşoare în toate oraşele ţării pentru ca toţi tinerii României să aibă o şansă de a şti Adevărul despre complexele probleme ale vieţii. Deocamdată nu acoperim toate oraşele României.

Din punct de vedere personal la Valea Plopului m-am revăzut cu persoane pe care le-am cunoscut în această campanie şi care mi-au devenit tare dragi: Leonard din Constanţa, Gabriela, Cristian, Irina şi Andrei din Bucureşti, familia Hagău din Satu Mare, Sandu Covaciu din Alba Iulia, Teodora din Târgu Mureş. Fiecare dintre ei – după puteri – activează în orasele lor şi fac o treabă nemaipomenită.

Şi toţi împreună nu am avut pentru ceilalţi decât un singur mesaj:

“Hai, că se poate!” 🙂

Am cunoscut oameni noi şi calzi, cu poveşti de viaţă cu adevărat impresionante despre care, cu ajutorul lui Dumnezeu vă voi mai vorbi.

Dar peste toate, cel mai impresionant – părintele Tănase.

Cu calmul, căldura şi umorul lui inconfundabil ne-a povestit despre lucrarea lui de la Valea Plopului, despre greutăţi şi victorii, despre cum să construieşti după incendiu – mai mult metaforic decât în sensul propriu.

Prin comparaţie cu sfinţia sa noi nu facem nimic.

http://www.asociatiaprovita.org/

Dar fiecare cu partea sa de lucrare…

Mai multe despre întâlnire şi poze puteţi găsi postate de tânărul şi entuziastul coleg, Claudiu Bălan preşedinte la Ortodoxia tinerilor, aici:

http://asociatia.ortodoxiatinerilor.ro/index.php/94-intalniri-ale-membrilor/170-vizita-valea-plopului

Să fim serioşi în ceea ce facem, să fim perseverenţi şi să nu uităm nici o clipă că toate sunt în mâna lui Dumnezeu, care este iubitor de oameni şi care nu ne lasă.

Cu mila Lui, în Arad, de bine, de rău, intrăm în al treilea an de Campanie Alege Viaţa.

Sper să avem un an frumos, cu mai multe naşteri decât avorturi, cu mai multă feciorie decât curvie, cu mai multă Dragoste Adevărată decât mincinoasă.

Şi ca să închei cu o veste bună: vă invit pe toţi în 29 septembrie să fiţi lângă mine măcar în duh şi să-i spuneţi “La mulţi ani” şi “Hristos a Înviat!” primului copilaş al Campaniei noastre – Andrada – care împlineşte (ţineţi-vă bine!) 1 anişor!

Am să merg la ziua ei şi am să îi dau slavă lui Dumnezeu că acest copil există!

Ceea ce, nu-i aşa, vă doresc şi dumneavoastră!:)

Share
Tuesday, September 18th, 2012 Articole No Comments

Septembrie-luni

Cu dedicaţie specială pentru prietenele mele de departe, la propriu sau la figurat şi pentru prietenii mei viitori.

Septembrie-luni

Share
Sunday, September 16th, 2012 Articole No Comments

Anul şcolar 2012-2013

Dacă ajută Dumnezeu şi ne mai rabdă, aşa mizerabili cum suntem noi şi, carevasăzică nu vine sfârşitul lumii în 12.12.2012 la ora doişpe (îmi aduc aminte că în 11.11.2011 la ora 11 eram la Nădlac la liceu şi intră la oră nişte sictiriţi de elevi de…ia să văd? ghiciţi? da, corect, a 11-a:))… şi unul dintre ei îmi aruncă un plictisit “Ce să mai stăm jos şi să facem linişte că oricum azi vine sfârşitul lumii!””Până una alta e 11 şi un sfert, nu a venit sfârşitul lumii aşa că stai jos şi taci!:)…) atunci putem nădăjdui  şi ne putem ura unii altora aşa:

Un an şcolar plin de Bucurii, de Dragoste, de Bine, de Veselie şi de note de 10!

Şi de Adevăr!

Toate cu literă mare!:)

Coroniţă de flori albe pe frunte la sfârşit.

Dar, ATENŢIE: Aşa cum a zis azi Părintele după rugăciunea specială de început de an şcolar care se face deopotrivă pentru şcolari şi profesori, nu tot ce se învaţă în şcoala de azi ca fiind bun chiar este bun, iar copiii, la fel ca şi cei mari, vor avea momente în care le va fi greu să discearnă unde e Adevărul şi Binele.

Dragii mei, cu puţina aia credinţă pe care o avem, să cerem ajutorul lui Dumnezeu şi el sigur, sigue ne va trimite gândul cel bun. Nu credeţi? Serios? Dar aţi încercat? Încercaţi! Să nu uităm că El este Adevărul…

…şi Calea

…şi Viaţa.

Orice NU porneşte de la Dumnezeu şi NU se îndreaptă spre Dumnezeu nu are cum să fie bun.

Destul de simplu în teorie, doar că practica ne omoară, nu e aşa?:)

Doar că Dumnezeu nu este teorie, ci practică şi e El practic, noi îl cam teoretizăm:)

Cereţi-i Lui să vă arate, să vă ajute, să vă lumineze şi, credeţi-mă pe cuvânt, o va face în feluri atât de concrete şi de practice încât nu o să vă rămână altceva de făcut decât o cruce maaaare, mare de tot şi să ziceţi: “Slavă ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!”

Începem campania în forţă la Liceul Textil, cu mila Domnului.

Vă ţin la curent.

Şi mă gândesc adesea la mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut în anii trecuţi…la toţi cei pe care i-am cunoscut după numele de botez sau după necazuri, la toţi cei pe care n-am apucat să îi cunosc…aş vrea aşa de tare să fie bine, să fi ajuns la liman şi la bucurie şi sper din toată inima ca Dumnezeu să fi ajuns, ca o sămânţă mititică în inima lor şi să rodească, nevăzut, acolo…Poate chiar în anul şcolar 2012-2013.

Share
Sunday, September 16th, 2012 Articole No Comments

Concluzii de vacanţă -I-:De ce l-am votat pe Falcă şi nu regret

Ca să vezi ce mă preocupă pe mine, dom’le, acum în prag de an şcolar!

Dar trebuie să vă aduc în faţă şi concluziile acestei vacanţe, oricât ar fi ele de eclectice, nu?:)

Ei bine, da, recunosc, l-am votat pe domnul actual primar Falcă şi mă bucur. Sunt şanse, în lipsă de alt ultra mega alt cantindant, să îl votez şi data viitoare în ritmul ăsta.

Ce m-a apucat???

Păi, dragii mei şi scumpele mele, am fost la Constanţa – ceea ce vă doresc şi dumneavoastră:)

Iar simpla plimbare, ori, mai degrabă, tentativă de plimbare prin centrul impozant şi vechi al Constanţei în prag de înserare m-a făcut să îl apreciez, brusc, pe al nostru primar încă şi mai mult decât o făcusem până deunăzi.

De bine – de rău, noi pe la Arad nu avem clădiri care să stea să se prăbuşească peste trecători sau peste clienţii restaurantelor. De bine – de rău iluminatul public de pe centrul istoric al Aradului funcţionează de minune, pavelele sunt pavele, asta înseamnă că nu îţi rupi gâtul pe trotuare, iar primăria şi, din câte ştiu asociaţia Amined Arad, au reuşit să păstreze Aradului în proprietatea şi spre folosul oamenilor nu al câinilor cum e la Constanţa, unde, drept să spun, ceva mă face să cred că populaţia de câini o depăşeşte binişor pe cea umanoidă. (oare au drept de vot??? poate de aia i-a lăsat administraţia Mazăre să se înmulţească într-un asemenea hal încât până şi mie, care sunt o iubitoare de câini şi o neânfricată, mi s-a făcut frică în seara despre care vă povestesc!!)

Dar trebuie să mai accentuez senzaţia aceea de gol în stomac produsă de toate acele nenumărate clădiri superbe şi lăsate cu bună ştiinţă să se prăpădească. Sentimentul de dispreţ la adresa omului care trece pe stradă, senzaţia de distrugere voită, bătaia de joc la adresa istoriei, a muncii celor dinainte, a frumosului care mai exista pe la resturile faţadelor care aşteptau resemnate următoarea pală de vânt ca să se prăvălească sinucigaş sau poate chiar ucigaş pe trotuar.

Incredibil!

Şi mizerie, mizerie, mizerie…

Mi-a trecut în seara aceea foamea, am fugit cât am putut de repede pe străduţele părăginite şi pline de ţigani volubili şi căţei certăreţi sau invers, la autobuzul care să mă ducă spre gazda mea amabilă şi credincioasă dintr-un cartier periferic. Un kilogram de struguri cumpăraţi de la alimentara de cartier au fost pe post de cină…

Aşadar să apreciem la justa lui valoare Aradul care are un primar care, dincolo de can-can-uri, de diversele lui afaceri mai mult sau mai puţin veroase (oricum, lui Dumnezeu o să îi dea socoteală, nu îmi fac griji) nu îşi bate joc de oraş cum face la celălalt capăt de ţară Mazăre.

Mda…

…dar acolo e MAREA…

🙂

p.s. Abia aştept să înceapă şcoala:) Şi voi, nu?:)

Share
Thursday, September 13th, 2012 Articole No Comments


Anunt pe e-mail

Daca doriti sa fiti anuntati ori de cate ori apare un articol nou in site-ul nostru, inregistrati-va in acest formular.Va multumim!