Archive for December, 2012

Bătrânul (cu inima tânără) şi steagul

21.12.12

Bătrânul (cu inima tânără) şi steagul. Tudor Gheorghe – Pune tată steag la poartă.

„În lutul greu din care am plecat / Am frãmântat simţire. / Din urã am clãdit iubire. / Între seninul din Înalt / Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câştigat. / Mi-e barba albã, încâlcitã, roasã. / Pãrinte, o sã vin curând acasã”.(21 Decembrie 1989)

Era acum 21 de ani, pe 21 decembrie. Luasem bataie deja, pe bulevardul Magheru, de la primii scutieri pe care-i vedeam pe viu in viata mea. Fugisem spre centru impreuna cu prietenii mei tonitzisti, ingramaditi vreo sapte intr-o Dacie, la risc. Lucram la un mozaic la Combinatul Fondului Plastic. Impropriu spus lucram. Ne invarteam in cerc, frematand in jurul unui aparat de radio din centrul unei hale imense. In momentul in care s-a intrerupt transmisia, am zbughit-o ca din pusca. L-am imbrancit pe portarul care, deja avizat, incerca sa ne impiedice si, cu artistul plastic care ne coordona la volan, am gonit-o pe strazile pustii, din zona Casei Scanteii, pana la prima baricada.
Pe drum, nici picior de militian. Normal, cu totii erau acum in fata noastra, intre Romana si Universitate. Ajunsi si noi in prima linie, ne-am bucurat sa ne regasim alti prieteni si colegi, inclusiv pe frate-miu cel mare, George, care-l tinea in spate, pentru a face poze mai bune, cand pe Pascal Ilie Virgil cand pe Titi Calistru, deveniti apoi fotografi la “Romania libera”. Era ca o intrunire de gasca, extinsa apoi la Universitate cu toate cunostintele mele din Bucuresti, toti artistii, nebunii si rebelii Capitalei, de la “Tonitza” si Institutul “Nicolae Grigorescu” pana la rockerii din “Lido” si “Cina”.
Pe moment ne blocasem pe Magheru, in dreptul terasei “Gradinita” – acum McDonald’s, pentru cei mai tineri – si cantam, din rarunchi si in genunchi, “Desteapta-te, romane!”. Din cand in cand incercam sa vorbim cu pustanii in uniforma din fata noastra, cu ochii de sub vizeta castii dilatati. Eram de-o varsta. In spatele lor, se vedeau barosanii din Militie, civili si, mai departe, restul trupelor, inarmate si sprijinite de mijloacele speciale de interventie. Armata, ca sa fie foarte clar. Noi, turbulentii linistii publice, incercam sa ne unim cu cei de la Universitate. Dupa un du-te–vino intre grupul de nebuni din mijlocul strazii – vreo 50-70 de oameni – si scutierii, care pareau mai inspaimantati ca noi, a urmat brusc, atacul.
Langa mine, chiar in primul rand, era un tatic cu un copilas de trei anisori pe umeri, care strigase incontinuu “Libertate te iubim, ori invingem ori murim!”. Fiul meu cel mare e generatia 1989; avea aproape un an in decembrie. Era acasa, dar, cand ma uitam la camaradul meu de revolta, parca il vedeam pe el, cam ingrozit la gandul a ce va urma. Dupa ce-am luat primele “bulane” in cap m-am repezit la copil si l-am prins inainte de a cadea si a se izbi si el, ca tatal lui, de asfaltul de-acum stropit cu sange. In timp ce taica-sau si prietenii mei erau cam calcati in picioare, eu, cu copilul la piept, am reusit sa fug pe straduta care duce spre Piata Amzei, acum “Take Ionescu”, si-am intrat, pe bajbaite, in primul magazin intalnit. Zdrang, s-a auzit zavorul dupa intrarea mea. Era un “Vanatorul si Pescarul” si vanzatoarele ma stiau, fiind cam amator de efecte militare. Mi-am lipit fata de geamul rece de la intrare in timp ce doamnele au inceput sa-l mangaie pe copilas. Ca printr-o minune a trecut si tatal, in goana. L-am tras in magazin, refugiindu-ne apoi cu totii, pe podea, dupa tejghea.
L-am reintalnit zilele si lunile urmatoare pe iubitorul de libertate, in CC, pe 22 decembrie, cu arma in mana, apoi prin structurile de conducere ale “Frontului”. Ajunsese mare. Mereu ma imbratisa si-mi multumea c-un evluviu de recunostinta pentru ca i-am protejat, atunci, copilasul. La cateva luni, ne-am intalnit intamplator pe strada. M-a tras deoparte si, rotindu-si ochii in toate partile, mi-a spus, soptit: “Victor, plec ‘afara’. Si nu ma mai intorc. E de rau. Am vazut prea multe…”. Si s-a dus. Sper c-o fi bine acum…
Dupa ce a trecut primul val de scutieri, ne-am refacut grupul de golani strangandu-ne de pe stradute – ca izvoarele care se varsa intr-un lac – in Piata Romana, unde, mi-aduc aminte, trona un cilindru mare de ciment, pe care Ceausescu vroia sa inalte un monument. Cu forte proaspete si nervi cu carul ne-am asmutit noi asupra pifanilor. De data asta au luat-o ei la fuga. Incet, incet, strigand, scandand si cantand, am castigat metru cu metru pana la “Scala” si, apoi, am “cucerit” si intersectia. Deja puteam sa ne-auzim fratii de la Universitate. Dar pan-aici ne-a fost.
Dincolo de trupeti duduiau TAB-urile, se invarteau turelele cu mitraliere si straluceau baionetele pe deasupra castilor de razboi ale militarilor insirati de-a latul bulevardului. Mai multi oameni pe trotuare: curiosii si fricosii. In plina strada, aceeasi mana de nebuni de la Romana. In fruntea noastra, parca de nicaieri, aparuse un batran. Cu parul si barba alba. Avea o figura de dac liber. Ochii ii straluceau in seara care se lăsa. Se vedea ca astepta momentul asta de vreo 45 de ani. Schiopata, sau cel putin asa imi aduc eu aminte.

Intr-o mana avea un baston. In cealalta un steag: Tricolorul. Flutura deasupra noastra, curat, fara stema si fara gaura. Cand au inceput sa se indrepte spre noi militarii cu baionetele la arma si TAB-urile dupa ei, trei sferturi dintre noi am tulit-o automat inapoi, in pas grabit, chiar alergand.
Cand ne-am uitat in spate, intre noi si militari, in mijlocul drumului, acum pustiu de partea noastra, batranul. Singur. Nu se miscase nici un centimetru. Tinea steagul sus de tot, cu o singura mana, intinsa, si cu cealalta se sprijinea bine in baston, pregatit de infruntare, ce putea sa-i fie fatala.

Unii dintre noi ne-am oprit, rusinati dar si speriati la ce putea sa i se intample batranului. Cativa ne-am intors si am fugit la batran. Cu forta, l-am tras deoparte, schiopatand si fugind apoi pe strazile adiacente pana ne-am regasit la Universitate. Cand a inceput sa se traga cu trasoarele, m-am retras, cu gandul la pustanul meu de acasa. Dar si la batran. Oare va reusi sa scape?, ma intrebam.
Zilele au trecut rapid, ca clipele: gloante si sange, flacari si intuneric. Apoi iar gloante si flacari si tot asa. Am intalnit alti nebuni frumosi, s-au legat prietenii de viata si de moarte. Traiam ca-ntr-un film in care totul se succede mult prea rapid, pe repede inainte. Pana cand am spus noi “stop”: atunci cand ne-am dat seama ca am fost pacaliti. Pe 28 decembrie am devenit, eu si prietenii mei, teroristi, conform “Frontului Salvarii” lui Iliescu si Televiziunii Romane ocupate. Pentru ca am organizat, dupa 21 decembrie, prima demonstratie anti-comunista, anti-FSN si anti-Iliescu. Era, deja, prea tarziu.
Din cand in cand imi revenea in minte imaginea batranului anonim, cu drapelul sau tricolor. Ma rugam sa nu fi murit, dupa cum il impingea spiritul lui de sacrificiu. Si asa a si fost. Ne-am reintalnit in Piata Universitatii, unde a stat aproape zi si noapte, printre zecile de mii de romani care au facut de garda pentru Romania in cele 53 de zile ale manifestatiei-maraton anti-comuniste. Apoi l-am revazut, din noi in fruntea demonstrantilor, la “marsul alb” al sutelor de mii de bucuresteni iesiti pe strazi pentru eliberarea studentilor inchisi in urma interventiei trupelor si minerilor lui Iliescu in 13-15 iunie. Batranul dac era neinfrant.
Un astfel de exemplu luminos am mai intalnit, apoi, la fratii nostri basarabeni, Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivantoc, care, la eliberarea din temnitele rusesti din Transnistria, dupa 12 si 15 ani de inchisoare nedreapta, pentru tara lor, au spus, cu o modestie supraomeneasca: “daca s-ar intoarce timpul inapoi, am face exact acelasi lucru”.

La fel, veteranii anticomunisti si monahii soldati ai Romaniei, cu 10, 15 si 20 de ani de ocnă sub regimul de ocupatie bolsevic, ca bunii si marii duhovnici ai Ortodoxiei Arsenie Papacioc si Justin Parvu. Daca-i intrebi iti spun fara sa pregete ca fiecare clipa de schingiuiala sau de chin, la munca de exterminare de la Canal sau din minele de plumb, a meritat: “iaca, am stat si noi acolo, pentru mantuirea neamului romanesc…”

Acesti luptatori sunt caramizile vii ale Romaniei noastre, de pe pamant si din ceruri. Ei sunt cei ce fac sa dainuie această natiune, dragostea de tara, patriotismul. Oricand va indoiti de puterile voastre, ganditi-va si voi la batranul ce tinea steagul sus, singur si darz, in fata unei Armate strambe, de bieti oameni sau chiar de neoameni. Atunci, in acea clipa lunga din 21 decembrie 1989, el era Romania.
Numele lui este Ernest Maftei. Bădia. Bădia era Romania şi România era Bădia.
Victor Roncea La un 21 Decembrie

preluat de pe:

http://vlad-mihai.blogspot.ro/2012/12/batranul-cu-inima-tanara-si-steagul.html

Tudor Gheorghe – Pune, tată, steag la poartă

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=eZ3jWzCW4b4#!

Share
Saturday, December 22nd, 2012 Articole No Comments

“Se poate şi aşa” sau “Partea plină a paharului” sau “Am ales Viaţa”…

…sau simplu:”Adela” – pentru că acum are un nume.

Vă transcriu mai jos un mail primit zilele trecute de la o mămică adolescentă, la fel ca şi N., aflată cu puţină vreme în urmă în exact aceeaşi situaţie, dar care a ales Viaţa…

“Draga mea Anamaria,
Ne este dor de tine. Nu ne-am vazut de mult…(…) … dar eu nu mai apuc sa dau telefoane 🙂 Sper ca esti bine si “munca” ta da roade.
Se apropie Craciunul :) happy … sunt fericita acum, mai mult ca niciodata.
Iti urez si tie numai bine si Dumnezeu sa-ti fie aproape.
Te pupam si te imbratisam cu drag.

PS : Adela a implinit de curand 7 luni. Ti-am atasat doua poze cu ea … una cand era mai mica si una recenta.

…………………………………………………………………………………………………………….

…fără cuvinte..doar Bucurie, pe care o împărtăşesc, acum, cu voi…

 

Share
Thursday, December 20th, 2012 Articole No Comments

Pomelnicul Morţii

“Medici” care au făcut şi fac avorturi în Arad
Dan
Claudia
Angelica
Grigore
Flavia
Aurora
Ioan
Vasile
Adrian
Mariana
Doru
Marcel
Adriana
Călin Dan
Adrian
Iulian
Iulius Ioan
Dana
Radu
Liţa
Steluţa Sofia
Daniela Adina
Sorin Marius
Gligor
Livia Oltiţa
Cristian George
Gheorghe
Petru
Ana
Nicolae Sorin
Maria
Voicu
Ancuţa
Diana
Să îi treceţi pe pomelnic de azi înainte până îi opreşte Dumnezeu aşa cum ştie EL!
Share
Tuesday, December 18th, 2012 Articole No Comments

Demonul uciderii

Sigur, unii au scuze: nu au bani, nu au loc unde să pună pătuţul, nu şi-au terminat şcolile sau mai ştiu eu ce. Sigur. Scuze. Alţii habar nu au avut ce fac. Sigur.Poţi scuza uciderea cuiva pentru anumite motive întemeiate, nu? Sigur!

Dar joi, joi nimeni nu a avut nici o scuză.

Şi atunci?

Atunci…

Bunica a făcut avorturi şi “ştie” că nu e momentul ca nepoata ei să dea naştere strănepotului. Nu, nu, nu! E mult prea devreme la cei 19 ani ai nepoatei. Lasă, mai târziu. Acum nu e momentul pentru a deveni străbunică.

Mama – divorţată – a făcut avorturi şi “ştie” că nu e momentul ca fiica ei să dea naştere primului ei nepot. Nu, nu, nu! E mult prea devereme pentru aşa ceva la 19 ani, într-o relaţie de 2 ani cu un bărbat de 24 de ani. Lasă pe mai târziu. Acum nu e momentul pentru a deveni bunică.

Tata – a făcut avorturi împreună cu mama – şi “ştie” exact aceleaşi lucruri. Nu e momentul să aibă acum un nepot.

“Viitoarea soacră” a făcut avorturi aşa că ştie şi ea, prea bine, că acum nu e momentul ca nepotul ei să se nască. Nu acum, nu ăsta. Lasă, e vreme de copii mai încolo.

Prietena cea mai bună a făcut şi ea avorturi şi “ştie” că nu e momentul pentru ca prietena ei cea mai bună să dea naştere acestui copil. Poate mai încolo, peste ceva ani. Acum să îşi facă, fata deşteaptă, o carieră.

Consiliu de familie în fiecare zi pentru ca să o convingă pe N. să facă avort pentru ca nu cumva micuţul a cărui inimă bătea deja să apuce să respire aer. După ce respiră aer nu-l mai poţi omorî, rămâi cu el pe cap o viaţă. Dacă nu apucă să ia o gură de aer, e perfect în regulă să îl omori. “Când te programezi la avort?”

Joi…

Demonul uciderii care ucide fără motiv, doar de plăcere, şi-a mai luat o porţie de “viaţă”.

Eu unde am fost???????

Voi unde aţi fost???????

NOI UNDE AM FOST???

Cu siguranţă nu în sala de aşteptare de la Clinica Laser system din Arad, în anticameră la “doamna doctor” Terfaloagă Claudia…

Share
Sunday, December 16th, 2012 Articole 1 Comment

Să plângem, să jelim împreună…

http://www.frontpress.ro/2012/11/cedry2k-strigat-mut-cu-dragonu.html

Cedry2k – Strigăt Mut (cu Dragonu’)

Dragonu’:

E-o industrie de milioane de dolari
Care ies din clinicile de avorturi in fiecare an
Abatoare legale fara principii morale
Crestine-Ortodoxe si nici măcar medicale
Asta e strigatul mut a unui copil omorat
Inainte sa fie născut, doare mai mult..
E o problemă de responsabilitate!
Nici animalele, fiarele nu-si omoară puii, frate!
Primele spitale construite de Sfântul Vasile cel Mare
N-au fost pentru exterminare.
Pentru mafia doctorilor bogati din avorturi
Mana-n mana cu Masonii care sustin complotul.
Femeile sunt victime la fel ca si pruncii
Si au procese de constiintă, sechele…da’ nu stii
Că atunci cand omori un copil, nebotezat
Lovesti in Creaţie si in Hristos, mai exact!

REFREN: (Cedry2k)
Cum ferim de-atatea brute, inculte si-oculte
Fiinte tăcute ce acum sunt ca niste tinţe văzute
Emitând strigăte mute pe frecvenţe percepute doar de suflet…
Raspunde-mi! Cine să le asculte?

Cedry2k:

Vorbesc de Jack Spintecători legali echipati cu foarfece multe
Ce smulg suflete din pântece n-o sa-nţeleg nici cântece
De fiecare dată cand mintea tinde sa mi se intunece
Mi-aduc aminte ca numai Dumnezeu poate să-i judece!
Dar imi permite să intreb si tu raspunde-mi dacă stii:
Cine poate să-i refuze cuiva.. Dreptul de a trăi!?
I-ati un moment de gândire… Oare poti decide TU!?
Cine respiră? Cine iubeste? Cine moare si cine nu?
Sau, cum ar fi fost oare să fii fost chiar tu cel care
E tăiat de lamele necruţatoare să vada o rază de soare
E-o oroare de mare amploare dar e forte populare
Si ca atare tin in continuare legi criminale in vigoare
De-aia văd atatea dame care cred ca la 30 ani
E devreme sa devină mame si dau nastere la drame
Cuane is peste 50 de milioane de avorturi pe an
Făcand din Terra un abator uman, condus de satan…

REFREN: (Cedry2k)
Cum ferim de-atatea brute, inculte si-oculte
Fiinte tăcute ce acum sunt ca niste tinţe văzute
Emitând strigăte mute pe frecvente percepute doar de suflet…
Răspunde-mi! Cine să le asculte?

…….

dedicată mai ales pentru pruncul de 5 săptămâni al lui N. – 19 ani (mama) şi R. 24 de ani – tata, amândoi ştiind cu exactitate ceea ce fac şi totuşi făcând…crima…joi, 13 decembrie 2012…

…un alt prunc al neamului nostru care nu a apucat să se nască…

…să plângem…

Share
Saturday, December 15th, 2012 Articole 2 Comments

Populaţia României la 1 noiembrie 2012

Populatia Romaniei la 1 noiembrie 2012

Posted on 11 decembrie 2012

Potrivit ultimelor date publicate ieri de Institutul National de Statistica, populatia stabila a Romaniei la 1 noiembrie 2012 era estimata la:

18.777.392↓

in scadere cu 19.837* fata de 1 octombrie 2012. E ca si cum ar fi disparut de pe fata pamantului, in numai o luna, un oras de marimea Campiei Turzii (Cluj). Ceasul demografic si-a iutit cu 20 secunde ritmul halucinant din septembrie, astfel ca in octombrie am ajuns sa ne imputinam intr-un ritm de “numai” 27 romani/ora sau de:

1 roman la fiecare 2 minut 15 secunde

Sporul negativ se explica prin:

1 nastere la fiecare 2 minute 24 secunde

1 deces la fiecare 2 minut 10 secunde

si o pierdere neta prin migratie externa de:

1 roman la fiecare 2 minute 30 secunde

Traim cu indolenţă al 20-lea an consecutiv de declin demografic sever si ireversibil, stergandu-ne suicidar, cu incapaţânare maladivă, de pe orice hartă a viitorului…

*Reprezinta sporul demografic total (sporul natural+soldul migratiei externe).

– text preluat de pe http://camarasdelumini.wordpress.com/2012/12/11/populatia-romaniei-la-1-noiembrie-2012/

…poate îi transmite cuiva datele astea şi lui Andreea Esca, să nu o mai auzim pe la tv cu textul “22 de milioane de români…blablabla”.

Asist cu lacrimi în suflet la dezintegrarea unei naţiuni şi la dispariţia unui popor. A propriului meu popor…

Share
Wednesday, December 12th, 2012 Articole 1 Comment

Între băieţii de la “Avram Iancu” şi fetele de la “Francisc Neumann”

De mult nu am mai scris, dragii mei.

Asta nu pentru că nu s-au petrecut multe, multe şi frumoase, ci pentru că am avut eu un fel de sentiment al inflaţiei de cuvinte. Nu îmi place inflaţia de nici un fel: nici monetară, nici alimentară, nici intelectuală sau cvasi-intelectuală. Decât să mutăm cuvintele dintr-un colţ al paginii în altul, mai bine am face ceva concret şi constructiv.

Nu ştiu cât de constructivă a fost tăcerea mea :), dar acum am să o rup, ca să vă mai povestesc una-alta.

Anul ăsta şcolar am pendulat între extreme: clase de fete la liceul “Francisc Neumann” – cu câţiva băieţi rătăciţi pe acolo, şi câteva clase de băieţi integral – la gimnaziul “Avram Iancu” pe lângă alte clase normale de la acest gimnaziu.

Interesant.

Ce a fost cel mai interesant, de fapt, a fost cât de uşoară mi-e comunicarea cu aceşti tineri. Am vorbit cu fetele de la Textil chestii pe care nu le pot discuta cu prietenele mele de ani de zile şi le-am spus băieţilor de clasa 7 lucruri pe care, dacă i le-aş spune amicului meu cu care tocmai am vorbit la telefon cu siguranţă nu ar vrea să mă mai audă în veci.

Sunt faini tinerii, copiii ăştia, dintr-un simplu considerent: nu sunt spălaţi pe creier ca adulţii hârşiţi în păcate şi rele. Cu tinerii poţi discuta lucruri. Cu cei “inteligenţi” şi “maturi” – gata, s-a terminat discuţia, ei le ştiu pe toate şi cu asta basta!

Mi-a plăcut la cei de gimnaziu că am văzut inteligenţă sclipind în ochii lor şi cred că i-am pus pe câţiva pe gânduri. Fain de tot!

Cât despre fete – ce mi-ar place mie cel mai tare ar fi să iasă din statutul de victimă şi să gândească. Să gândească la ceea ce fac, de ce fac ceea ce fac şi, mai ales, unde ar ajunge dacă ar face ceea ce “le vine” să facă. Să iasă din postura de obiect sexual. Să devină. Greu lucru, ştiu. Dar nu prea au încotro. Atunci când îţi începi viaţa intimă de la 14 ani, dacă la 14 ani şi o lună nu ai început să gândeşti u’r in deep shit, baby!

Şi, dacă e să cobor mult, mult ştacheta, atunci aş vrea ca, măcar atunci când rămân însărcinate sau atunci când lasă câte o fată însărcinată, să mă sune. Asta e realizabil, după toate standardele, aşa-i?:)

Drept pentru care chiar se întâmplă:) Avem o nouă graviduţă a Campaniei Alege Viaţa!:) Bucuraţi-vă! Vine om nou în lume!

Frumos primul semestru. O bucurie pentru inima mea. Motiv să mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare clipă pe care mi-o mai îngăduie şi motiv să Îi mulţumesc iarăşi şi iară că îmi dă şansa de a face ceea ce fac.

Fie ca fiecare suflet întâlnit în Campania Alege Viaţa! să aleagă Viaţa, pentru o Viaţă veşnică întru Bucuria cea Veşnică!

Sărbători cu pace!

Share
Sunday, December 9th, 2012 Articole 3 Comments


Anunt pe e-mail

Daca doriti sa fiti anuntati ori de cate ori apare un articol nou in site-ul nostru, inregistrati-va in acest formular.Va multumim!