Archive for February, 2013

HOMOSEXUALITATEA ARUNCĂ ROMÂNIA CU 2000 DE ANI ÎNAPOI

Un articol care mi-a plăcut mult, bine scris şi echilibrat, logic şi coerent, pe care m-aş bucura să îl citească fără ură şi părtinire şi amicii mei homosexuali, la care mă gândesc neîncetat în perioada asta, recunosc.

Articolul este preluat de aici:http://vlad-mihai.blogspot.ro/2013/02/dr-emilia-corbu-homosexualitatea-arunca.html

Dr Emilia Corbu: HOMOSEXUALITATEA ARUNCĂ ROMÂNIA CU DOUĂ MII DE ANI ÎNAPOI

Un oarecare Mircea Toma jelea deunăzi că scandalul de la MŢR aruncă România cu câţiva ani înapoi. Toma nu este bine informat. Ii spun eu  sigur că acceptarea homosexualităţii aruncă România cu 2000 de ani înapoi, în vremuri când nici acest stat şi nici acest popor nu existau. Vremuri sclavagiste şi nu doar sub aspectul mijloacelor de producţie, ci al relaţiilor interumane. Nu mi-ar fi plăcut să trăiesc atunci. Când femeia avea un statut inferior şi mulţi oameni erau sclavi, unelte de muncă, obiecte. Dacă ei judecă antichitatea după câteva statui, ruine şi scrieri filosofice păstrate până azi, au doar o imagine unilaterală şi incompletă. Antichitatea era o lume robită la propriu (dacă ne referim la formele statale antice) şi la figurat, dacă ne referim la potopul de vicii, boli şi neputinţe care apăsa bietele fiinţe umane. Tocmai de aceea a fost nevoie de intervenţia personală a lui Hristos, spre a ridica omul robit demonilor şi  viciilor de tot soiul. Şi, într-adevăr civilizaţia acelor timpuri, oraşele lor care nu erau mai mari decât nişte târguri din ziua de azi, acceptau homosexualitatea. Un împărat nevolnic ca Nero se mărita în faţa Senatului Roman. Unde este acel Imperiu acum? Niciodată Imperiul Roman de Apus nu şi-a mai revenit. A fost cotropit, barbarizat. In schimb, Imperiul Roman de Răsărit care a adoptat creştinismul a mai supravieţuit  încă  1000 de ani. Şi, nu oriunde, ci la răscrucea a trei continente, luptând uneori pe trei fronturi.

MIZA LUPTEI

Creştinii nu sunt habotnici, ci foarte practici. Hristos-Dumnezeu  S-a făcut om pentru a îndumnezei omul. Dar porunca este clară.  Nici un pătimaş, un om stăpânit de vicii, nu poate intra în Impărăţia Cerurilor. Şi nu din pricina lui Dumnezeu, ci a lor. Pentru că nu au voinţa necesară acestui act, voinţa privită ca putere a sufletului. Şi nu au voinţă pentru că viciile o macină, o blochează. Iar un om fără voinţă este o unealtă. Nici robii nu aveau voinţă. Deci între vicii şi mântuire este o legătură directă. Viciile macină voinţa de care are nevoie mântuirea. Este ca un furt de energie, de materie primă.

REVOLUŢIA CREŞTINĂ

Hristos a revoluţionat statutul omului. L-a adus mai aproape de omul originar zidit de Dumnezeu. A omorât moartea. I-a deschis omului calea spre mântuire, adică desăvârşire. Dar ai nevoie de putere şi voinţă să mergi pe ea. Schimbul e clar: dai voinţă, iei putere!

Hristos a reabilitat femeia, i-a  redat demnitatea, a înnobilat-o. Statutul femeii creştine este cu totul altul. Nu se mai poate întoarce la ceea ce fusese înainte de Hristos, când, într-adevăr se pare că existau şi lesbiene aşa cum sugerează unele legende antice.

Şi, dacă de 2000 de ani cultura şi civilizaţia creştină şi-au dovedit vitalitatea cu ce drept, întoarcem lumea înapoi în timpuri păgâne?

Iudaismul, creştinismul şi islamismul resping homosexualitatea. Doar ateii, păgânii şi unele culte idolate o acceptă. Drepturile omului nu sunt acelaşi lucru cu drepturile viciilor. Omul nu este definit de vicii, ci de virtuţi. Ştiţi bine situaţiile din familiile cu un părinte alcoolic. Şi homosexualitatea este tot un viciu, ca şi alcoolismul. Câte tragedii s-au întâmplat pe fondul consumului de droguri. Tot un viciu, evident. Nici unui nefumător nu-i place să aibă un coleg de birou care fumează tot timpul.  Omul viciat este un accident. Omul virtuos este un reper.

TERITORIUL CREŞTIN

România este inclusă istoric şi cultural în teritoriul creştin, aşa cum Asia Centrală şi Egiptul aparţin teritoriului islamic, India hinduismului ş.a.m.d. Teritoriul este vital pentru creştini. Vechiul Israel a trecut prin multe încercări până a ajuns în ţara unde curge lapte şi miere, cu alte cuvinte într-un teritoriu al lor. Teritoriul le conferea libertatea socială şi politică de exprimare. In evul mediu românii au luptat cu turcii care voiau  un teritoriu cât mai mare pentru islam.  În timpul comunismului, în România s-a murit pentru Hristos. Ambasadele străine ar trebui să ştie în ce ţară se află, pentru a nu ajunge în situaţia penibilă a ambasadei SUA.

Doar că legătura dintre credinţă şi teritoriu  nu a fost înţeleasă  de toată lumea. De pildă, la instalarea comunismului în mai multe ţări ortodoxe, creştinii au luptat până la moarte cu regimul. Teoretic, comunismul era o ideologie exterioară Bisericii, ocupa doar puterea politică. Aşa au înţeles şi unii oameni politici ai vremii care au bătut palma cu ocupanţii. Experienţa istorică a dovedit însă că acest regim politic care garanta libertatea religioasă, dar ocupa teritoriul creştin, s-a  dovedit anticreştin şi a afectat serios viaţa întregii Biserici cu consecinţe pe care le trăim şi azi. Prin urmare, creştinii nu pot fi indiferenţi la evenimentele petrecute în teritoriul lor de vieţuire.

Evident că,  homosexualitatea nu poate fi comparată ca amploare cu comunismul. Dar există asemănări care nu pot fi trecute cu vederea. Ne referim aici la impunerea pe cale politică ,, de sus,, şi la implicarea factorului politic extern.  Nu putem trece cu vederea nici influenţa pe care aceşti oameni o pot căpăta prin propagandă. Este de luat în seamă şi faptul că sunt bine organizaţi, ca o reţea de oameni din ţări diferite, profesii diferite, interese diferite. Homosexualii sunt întotdeauna racordaţi reţelei si este firesc să fie aşa. Nu pot supravieţui în lipsa ei.  Nu au cu cine empatiza. Acceptarea lor implică acceptarea unei reţele care poate ajunge de la lumea interlopă la Pentagon.

Dar, cea mai mare asemănare dintre comunism şi homosexualitate este aceea că aruncă acest teritoriu cu 2000 de ani în urmă. Acum 60 de ani, în închisoarea de la Aiud se murea pentru Hristos, la fel ca în timpul lui Nero. Unde au fost acum 60 de ani militanţii pentru drepturile omului? Sau omul creştin nu era om, stimată ambasadă SUA? Aceia erau lăsaţi să moară în inchisori şi  în lagăre de muncă. Unde era atunci ataşata culturală de la ambasada SUA,  care are acum tupeul să susţină prezenţa homosexualilor în locuri de intensă amprentă creştină?

Niciodată homosexualii nu au fost discriminaţi în România. Nu există trotuare speciale pentru ei, cum existau în SUA pentru negri.  Nu au taxe mai mari. Nu sunt excluşi de la sistemul naţional de sănătate. Au aceleaşi drepturi. Dar nu pot avea privilegii. De pildă, nimeni nu se duce într-o biserică să-şi ridice poalele în sus. Nimeni nu se duce într-un bar şi începe să bată mătănii. Fiecare loc are o destinaţie precisă. Homosexualii puteau închiria zeci de cinematografe în Bucureşti, dar au vrut să fie la Muzeul Ţăranului, adică acolo unde era un bastion al culturii creştine. Deci, au provocat acest scandal. Şi ambasada SUA se înscrie printre autorii provocării.

Mai degrabă,  văd că sunt discriminaţi creştinii care nu mai au voie să îşi apere credinţa la ei acasă. Să le plătească Dumnezeu fapta, şi unora şi altora! Creştinilor cu milă, vrăjmaşilor cu lege.

Share
Wednesday, February 27th, 2013 Articole No Comments

Între religie şi Biserică – Andrei Pleşu

Andrei PLEŞU: Între religie şi Biserică

Nu vreau să intru acum în complicata şi delicata problemă a raporturilor dintre religie şi Biserică. Mă mulţumesc să consemnez, rapid, inevitabila lor interdependenţă. Problematica religioasă nu este una de tip speculativ, nu circumscrie o disciplină intelectuală dedicată unui adevăr abstract. În joc sînt întrebări ultime, cu importante consecinţe existenţiale. Şi peste tot în lume, reflecţia religioasă implică participarea la un cult, asumarea directă a unui parcurs ritual. Religiozitatea vagă, singuratică, “neînregimentată” e, de regulă, divagatorie, dacă nu smintitoare. Ea se
întemeiază pe convingerea vanitoasă că eul privat, individualitatea ţanţoşă au “dreptul” şi resursele necesare pentru a “accesa” Duhul, deşi acesta e, prin definiţie, o instanţă comunitară. Nu e mai puţin adevărat că şi “Biserica”, respectiv “îmbisericirea”, se dispensează adesea, cu o condamnabilă uşurinţă, de căutarea studioasă, de reflexivitate, de efortul
minţii. Interogativitatea firească a spiritului e pusă între paranteze, şi totul se reduce la execuţia oarbă a unei gesticulaţii cutumiere. Există o anumită simetrie între “a merge la biserică” decerebrat şi mecanic, şi “a medita” asupra feluritelor teme religioase în totala ignoranţă a metabolismului liturgic şi a căutării “instituţionalizate”. Debranşat de
“dispozitivul” apostolic, “filozoful” religios riscă să-şi pericliteze spiritul de orientare, crezînd, cu o vinovată suficienţă, mai mult în capacităţile proprii decît în acumulările masive ale unei bimilenare tradiţii.

Altceva mă preocupă, însă, în însemnările de faţă. Şi anume, faptul că, pe piaţa dezbaterii publice de la noi, interogaţia religioasă e cvasiabsentă, iar problemele legate de Biserică se reduc la o necatehizată “veghe civică”.

Intelectualitatea laică nu pare preocupată de marile teme ale gîndirii religioase. În cel mai bun caz, apar deschideri, mai mult sau mai puţinexotice, spre “istoria religiilor”, “antropologie religioasă”, “fenomenologie” şi comparatistică interreligioasă şi interconfesională. Dar reflecţia consistentă, analitică şi creatoare asupra credinţei, asupra marilor “încercări” teoretice şi existenţiale cu care se confruntă teologia, e rarisimă şi privită cu neîncredere sau stupoare. Nu avem o tradiţie consolidată a intelectualului laic, dar angajat, prin scrierile sale, în spaţiul vieţii religioase. În mod paradoxal, Occidentul – pe care îl stigmatizăm arogant pentru exces de secularizare – are o mult mai bună aşezare în acest teritoriu. În Franţa, de la Pascal la Gabriel Marcel, de la Charles Péguy şi Maurice Blondel la Jacques Maritain, Paul Claudel sau Georges Bernanos, conceptul de “scriitor creştin” este bogat ilustrat şi unanim acceptat. Să amintim, în treacăt, şi autori ca G.K. Chesterton şi C.S. Lewis în Marea Britanie sau, în Italia, Giorgio Agamben, socotit îndeobşte ca fiind “de stînga”. De neocolit, în zona ortodoxă, este şi impozanta galerie a unor intelectuali ruşi de talia lui Vladimir Soloviov, Nicolai Berdiaev sau Lev Şestov. Exemplele se pot multiplica indefinit. E vorba de figuri prestigioase, pe care şi cititorii, şi universităţile, şi teologii “profesionişti” sînt gata să-i ia în serios. Numai la noi, cu puţine excepţii, această “specie” e deficitară şi, în general, privită strîmb de “breasla” specialiştilor în sutană.
În schimb, foarte prezentă e confruntarea de opinii cu privire la Biserica instituţională. Cum e cu cîştigurile ei, cum e cu Catedrala Neamului, cum e cu preoţimea nevrednică, cum e cu dreptul de a fi incinerat sau de a te sinucide etc. Totul se desfăşoară în regimul unei totale şi declarate exteriorităţi, şi faţă de problematica duhovnicească, şi faţă de
semnificaţia originară şi transcendentă a Bisericii. La rîndul ei, Biserica însăşi e din ce în ce mai “gospodărească”, mai eficientă administrativ, mai “lumească”.

Nu se mai ocupă nimeni de subiecte “depăşite”, cum ar fi cele legate de sensul vieţii, al suferinţei, al existenţei răului. În cel mai bun caz, se adoptă pe fugă, cu un entuziasm demn de o cauză mai bună, rudimentare “tehnici” spirituale, “reţete mistice” aducătoare de fericire promptă, înălţată pe pagode pompoase de platitudini (“Gîndeşte pozitiv!”, “Învaţă de
la nori să te laşi dus de curent!”, “Surîde vieţii!” etc.). Misterul se dizolvă într-o mînă de “secrete” ezoterice, mîntuirea e un soi de bodybuilding.

Ne ocupăm de “mediu” mai mult decît de ecologia sufletului propriu, de “drepturile omului” mai mult decît de desăvîrşirea lui, de derapajele Bisericii mai mult decît de rostul ei adînc.

Sîntem “raţionali”,”pragmatici”, “critici”. Şi patrioţi. Nu ne lăsăm manipulaţi de fasoanele Occidentului decăzut. Iar între religie şi Biserică, alegem “actualitatea” impusă de emisiunile de ştiri şi de micile noastre obsesii “recente”.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..

articol preluat de pe http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/religie-biserica

Share
Monday, February 25th, 2013 Articole No Comments

Şcoală nouă- speranţe noi

Dragii mei, cu multă bucurie am reînceput azi Campania Alege Viaţa! în gimnaziul “Mihai Eminescu” din Arad.

Am avut parte de 4 clase de copii foarte faini împreună cu profesorii lor extrem de deschişi şi de interesaţi de campania noastră. Sper din inimă să le pot fi de folos şi unora şi altora, sper să aibă ochii şi urechile inimii larg deschise, pentru că ceea ce vor auzi de la mine sunt mari şanse să nu mai audă vreodată.

Am văzut câteva perechi de ochişori inteligenţi aşa că am speranţe mari:)

Aştept cu nerăbdare să ne cunoaştem mai bine, să aprofundăm relaţia noastră abia înmugurită şi apoi, peste ani, să mă bucur când mă întâlnesc cu ei pe stradă luminoşi şi frumoşi. Ceea ce vă doresc şi vouă, tuturor:)

Share
Thursday, February 21st, 2013 Articole No Comments

Nu o să ţină – part two

Azi, pe trenul Arad-Timişoara. El – cam pe la 20 de ani, tuns scurt, vorbeşte la telefon şi deduc că vorbeşte cu prietena. La finalul conversaţiei îi zice “Hai urcă în tren, mai sunt 10 minute până pleacă trenul. …..”(la puncte puncte puneţi voi ce înjurătură preferaţi, eu nu o pot reproduce pe cea utilizată tandru pentru a marca sfârşitul convorbirii). Fata urcă în tren. Se privesc ciudat, cumva din lateral, niciodată în ochi, dar se sărută, se ţin de mână. Ok. Într-un final, ea coboară şi trenul pleacă.

Locul meu era în spatele lor. “Lor” adică al tipului despre care vă fac vorbire acum şi al însoţitoarei lui de drum, o amică, mă gândeam – naivă – eu, tunsă scurt şi vopsită ciclam. După vreo 10 minute de la plecare, arunc o privire înspre ei şi gândesc”cam mică distanţa dintre trupurile lor”, apoi îmi văd liniştită de lectura articolului din Formula As despre părintele Arsenie Boca. Sunt curioasă cât o să mai stoarcă de pe Părintele Arsenie tirajul. Au intervievat cam orice om din jurul Prislopului care a susţinut vreodată că l-a cunoscut. Acum îi caută şi pe restul. Dar când s-or termina? Nădăjduiesc să îl canonizeze până atunci, că altfel chiar vor trebui să găsească un alt subiect, greu lucru. În fine. Articolul e bine scris, nu mă deranjează până la urmă prea tare.

Peste alte câteva minute mă uit la cei doi. Braţul lui muşchiulos (deh…) îmbrăcat sumar în mâneca scurtă a unui tricou roz se odihnea pe umerii ei, iar capetele lor se atingeau suav deasupra unui telefon pe ecranul căruia se pare că se afişau lucruri de un deosebit interes cetăţenesc. Hopa! – zic eu. Ce fac, frate, ăştia? Parcă acu’ 10 minute buzele lui atingeau buzele alteia sau asta chiar nu mai are nici o importanţă? – mă minunez eu. Nu mai are. În următoarele 5 minute era ca şi când cei doi ar fi împreună dintotdeauna. Căpşorul ciclam se rezema pe umărul lui puternic iar el îi susura vorbe de alint în urechiuşa ascultătoare.

La Timişoara se ţineau de mână. El mi-a evitat privirea, cred că mă uitam urât. Să-mi fie ruşine!

Problema nu e decât una singură: nu o să ţină!

Ba mai e o problemă, poate chiar două: singurele care vor suferi din toată afacerea asta vor fi sufleţelele celor două fetişcane…

——————————————————————————————————————————

p.s. Dacă revin şi cu part three vă dau voie să mă luaţi de urechi şi să mă puneţi la punct. La un nou punct. Altul. Atâta tristeţe în dragoste, dragoste în tristeţe devine de nesuportat.

Share
Sunday, February 17th, 2013 Articole No Comments

Mi-e ciudă …

…că nu o să ţină…

Mi-e ciudă de mor!

Doi tineri aşa de frumoşi, aşa de frumoşi cât de frumoasă este tinereţea în primii ei ani, doi tineri se îmbrăţişau în seara asta, pe la ora 19:45 în staţia de tramvai de la teatru. El are un păr creţ şi lung şi ea e un strop mai înaltă ca el, dar el o ridicase în braţe şi se îmbrăţişau cu o aşa de mare bucurie încât m-au făcut să zâmbesc. Ea are ochi mari, mari şi e tare frumoasă. Nu s-au luat de mână, semn că relaţia nu e decât la început, dar bucuria lor de a fi împreună era copleşitoare.

Am mers paralel cu ei cei câţiva paşi până la semafor. Era roşu. El, nonconformist şi cool, fireşte, a început să traverseze. Ea s-a oprit. El a ales să treacă pe partea cealaltă şi o tot îndemna să treacă strada şi ea. Dar nu, ea, cu zâmbetul ei absolut cuceritor, nu a cedat. (Ohh, ohhh, m-am gândit eu, ce mult mi-aş dori să faci acelaşi lucru şi la următorul “stop” care te aşteaptă, draga mea, când el va trece, nonşalant, pe roşu şi va dori să te tragă după el! Ce mult mi-aş dori să ai puterea asta de a spune nu!) Se face verde. Cu zâmbetul ei incredibil, cu pas domol, fata traversează strada. Sunt din nou unul lângă altul şi chimia dintre ei este, pentru mine, aproape vizibilă. Nu aş putea spune că sunt frumoşi împreună, că sunt un cuplu reuşit sau ceva de genul ăsta, dar este evident că nu mai contează decât felul în care se văd unul pe celălalt în clipa aceasta şi se văd frumoşi. Atât. Merg umăr la umăr, iar eu, în spatele lor, oftez.

Nu, nu o să ţină, oftez eu. Mi-e ciudă. Mi-e o ciudă de mor.

În faţa unuia dintre birturile  deschise de curând se opresc. El îi deschide ei uşa (clar că nu ştie ce zice Codul manierelor elegante, dar mai contează?) şi intră. Se vor ameţi cu două-trei beri. Apoi…

Nu, nu o să ţină, ştiu asta şi îmi pare rău.

Îmi pare rău şi de faptul că m-am întâlnit în tramvai cu una din fetele pe care le ştiu de la ultimul liceu pe la care am trecut şi îmi pare rău că mi-a evitat privirea, îmi pare rău că era îmbrăcată exact aşa cum trebuie ca să poată fi agăţată în primele 5 minute după ce intră în club şi îmi pare rău că va fi agăţată. Da, fundul ei e sexi şi la vedere. Îmi pare rău şi pentru asta. Măcar de-ar fi fost una din alea cu mai puţini neuroni/cm, dar nu este. E chiar una din fetele deştepte pe care le cunosc. Bine, deşteptăciunea asta e o chestie extrem de relativă la şapteşpe ani, cunosc…

Nu o să ţină…Nici cu cel cu care va ieşi îmbrăţişată peste câteva ore din club…nici cu următorul.

Îmi pare rău de copiii ăştia faini. Mi-o o ciudă teribilă! Îmi pare rău pentru toate inimioarele lor care caută atât de sincer dragostea şi care vor eşua atât de rănite în cu totul şi cu totul altceva! Îmi pare aşa de rău că îmi vine să plâng…

Dar, Doamne, ce pot să fac???

Nimic, nimic nu pot să fac…

Offf, Doamne, te rog, TE ROG  FĂ TU!!!

 

Share
Saturday, February 16th, 2013 Articole No Comments

Despre copii…numai de rău. Populaţia României la 1 ianuarie 2013

Nici in lunile amare ale anilor de razboi nu s-au nascut atat de putini copii ca in decembrie 2012!

Potrivit ultimelor date publicate azi de Institutul National de Statistica, populatia stabila a Romaniei la 1 ianuarie 2013 era estimata la:

18.728.262↓

in scadere cu 27.279* fata de 1 decembrie 2012. E ca si cum ar fi disparut de pe fata pamantului, in numai o luna, un oras de marimea Fetestiului (Ialomita). Ceasul demografic si-a iutit cu 24(!!!) secunde ritmul halucinant din noiembrie, astfel ca in decembrie am ajuns sa ne imputinam intr-un ritm de “numai” 38 romani/ora sau de:

1 roman la fiecare 1 minut 35 secunde

Sporul negativ se explica prin:

1 nastere la fiecare 3 minute 16 secunde (!!!)

1 deces la fiecare 1 minut 56 secunde

si o pierdere neta prin migratie externa de:

1 roman la fiecare 2 minute 30 secunde

Cu parere de rau va aducem la cunostinta ca fenomenul demografic romanesc a mai doborat un record in decembrie 2012, cand s-a inregistrat cel mai mic numar de nasteri intr-o luna de cand exista Romania ca stat modern: 13.650. Precedentele recorduri fusesera stabilite in aprilie 2011 (13.844) si respectiv aprilie 2012 (13.924).

Nu numai ca ne risipim ca natie pe coclauri, dar desertandu-ne si de urmasi, ne secatuim pe dinauntru, lasand un vid geografic care nu va ramane gol, ci va fi umplut de altii, pentru ca, la scara istoriei, nici un spaţiu nu rămâne vid. Pasim astfel, iresponsabil si  apatic, intr-al 21-lea an consecutiv de declin demografic sever si ireversibil, stergandu-ne suicidar, cu incapatanare maladiva, de pe orice harta a viitorului… Si culmea, traim vremuri de pace…

*Reprezinta sporul demografic total (sporul natural+soldul migratiei externe). Un ceas demografic cu populatia Romaniei la zi gasiti AICI.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

articol preluat de la http://camarasdelumini.wordpress.com/2013/02/11/despre-copii-numai-de-rau-populatia-romaniei-la-1-ianuarie-2013/

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Preiau aceste articole şi vi le aduc în faţă cu durere, nu de alta, dar poate vă uitaţi prea mult pe anticreştinul canal Discovery şi chiar credeţi că planeta e suprapopulată sau poate aveţi impresia că e prea aglomerat tramvaiul de 8.

Share
Tuesday, February 12th, 2013 Articole 2 Comments

Mercuriale de utere şi plozi. 3 consecinţe patologice ale “căsătoriei pentru toţi”

Mercuriale de utere si plozi. 3 consecinte patologice ale “casatoriei pentru toti”

Incercand sa rastalmaceasca sensul institutiei matrimoniale, prin nesocotirea completa a legilor naturale, presedintele Holland se aseamana celui care, aratand o completa ignoranta a geometriei, vrea sa redefineasca cercul drept poligon cu 4 laturi. Un lunatic veritabil de pe corabia nebunilor a lui Bosch.

Proiectul de lege Mariage pour tous al socialistului Hollande a intrat in faza dezbaterilor parlamentare. A si fost aprobat primul articol: casatoria este contractata de catre doua persoane de sexe diferite sau de același sex. Un proiect de lege care nu face referire la drepturile adultului la autodeterminare, nici la drepturile copilului, ci la dreptul primului asupra celui de-al doilea. Calul de bataie il reprezinta dreptul de a avea copii. Ce va insemna pentru Franta, pentru UE  si nu in ultima instanta pentru noi, romanii, adoptarea de catre inca o tara europeana a unei legi menite sa submineze institutia casatoriei?

Legea, o data aprobata, va avea 3 consecinte imediate, avantajante pentru cuplurile homosexuale, indezirabile insa tocmai pentru cel pentru care legea e chemata sa-i ofere protectie mai intai: copilul.

Adoptia ca rana

In Franta pana la Hollande, iubirea homosexuala se putea consuma legal numai intr-o uniune civila, care, insa, nu permitea cuplului sa aiba si copii. O data casatoriti sub auspiciile  noii legi a lui Hollande, nimic nu va mai sta in calea homosexualilor francezi sa adopte copii, daca asta le e vrerea, pentru ca adoptia este o consecinta imediata a casatoriei. Pana acum, scopul fundamental al acesteia era sa protejeze viitorul copil, dandu-i posibilitatea sa aiba o mama si un tata. Noua lege nu mai are ca centru de greutate dreptul copilului la o viata normala, fiind substituit omnipotentei parintilor posesori de drepturi: dorinta de a avea un copil devine dreptul de a avea un copil.

Permitand homosexualilor sa se casatoreasca si implicit sa adopte, noua lege decide in ce fel de mediu se va dezvolta viitorul copil adoptat, care nu va mai fi in mod necesar unul fiziologic, cu mama si tata, negandu-i-se astfel posibilitatea experierii unei relatii paterne naturale cu parintele de celalalt sex. Astfel, copilul adoptat este supus fara voia lui angoasei unui trai suprasaturat de propriul sex (baiat cu 2 tati, fata cu 2 mame), ori a unuia din care parintele de acelasi sex este excizat complet (baiat cu 2 mame, fata cu 2 tati). Casatoria pentru toti va interzice practic copilului dreptul de a deveni un tata/o mama diferit(a) de parintii homosexuali care l-au adoptat.

Socialistii lui Hollande intorc pe dos intreaga semnificatie a casatoriei, pentru ca nu cauta sa rezolve problema stringenta a deficitului de tata si mama al rezervorului orfan, ci s-o adanceasca. Adultul capata si mai multe drepturi, in timp ce intreg cadrul destinat unei dezvoltari sanatoase a copilului aluneca in patologic.

Reproducerea umana asistata: varianta safica

Adoptia nu va rezolva insa nevoia de copii a cuplurilor homosexuale casatorite, de vreme ce copiii buni de adoptie sunt rari si sunt doriti si de cuplurile normale.  Prin urmare, proiectul de lege va cauta sa raspunda acestei cereri suplimentare si neprevazute de copii prin relaxarea legislatiei privind reproducerea umana asistata. Pana acum, apelarea la acesta solutie se facea numai in ultima instanta, dupa ce toate celelalte solutii se vor fi consumat fara succes si numai dupa o consiliere riguroasa. Ori ele sunt impracticabile in cazul cuplurilor homosexuale, care sunt infertile prin definitie! Si uite cum apare discriminarea…

Reproducere umana asistata

… discriminare cu care orice socialist ori liberal (care din punct de vedere al ingineriilor sociale nu-i altceva decat un socialist deghizat) va lupta pana in panzele albe, mai ales cand e vorba de minoritati sexuale.  Noua lege va da posibilitatea cuplurilor lesbiene sa apeleze la o tehnica medicala destinata pana mai ieri numai tratamentului infertilitatii cuplurilor normale: fertilizarea in vitro (FIV).

Multumita lui Hollande, apelarea la FIV de catre orice cuplu lesbian doritor de copii va fi foarte lesnicioasa. Sperma necesara va proveni de la un donor, ales pe spranceana, de preferinta homosexual, ca sa fie din aceeasi familie identitara. Pentru cuplurile pentru care dorinta de plozi e arzatoare, intreaga inginerie a facutului de copii pe cai alogene poate fi eficientizata prin fertilizarea simultana a ambelor partenere. Astfel, nici una nu va fi discriminata in cursul celor 9 luni de sarcina. Ajunse la termen, ginecologul le va rupe apa la aceeasi ora, durerile nasterii vor navali aproape simultan, iar ele vor naste la interval de secunde, tinandu-se de mana!

Iata cum medicina se metamorfozeaza intr-o unealta de satisfacere a oricarei elucubratii rezultate din atotputernicia unor drepturi pe care ti le confera legea. FIV va juca un rol esential in transformarea copilului nenascut intr-un simplu obiect al satisfacerii unei fantezii safice, care din punct de vedere al legii lui Hollande, este un drept! Implicatiile sunt nebanuite, mergand pana in zona patologica a traficului cu fiinte umane, deoarece se va crea impresia, profund falsa, ca gametul nu e altceva decat o marfa de uz curent, fabricata din material biologic anonim.

Homosexualii hirsuti nu pot apela deocamdata la acesta tehnologie, pentru ca nu au uter, dar legea ii va ajuta negresit si pe ei prin apelarea, tot intr-un cadru legal, la noul septel uman: mamele surogat.

Pantece de inchiriat

O data aprobata, noua lege a casatoriei va baga zazanie printre pederastii dornici de copii, care se vor plange de discriminare. Cum va contracara domnul Hollande o asemenea nedreptate? Simplu: le va oferi un cadru legislativ pentru a putea apela la mama surogat. Contra cost, evident, compensat eventual, intr-o anumit procent, din banul public. In felul acesta nu numai copilul devine obiect de uz curent, dar femeia devine unealta de productie. Noul septel uman. Se creeaza peste noapte o noua forma alienata de a castiga un ban cinstit. O noua slujba va apare in nomenclatorul de meserii european.

Mama surogat

Asta pana cand se va permite comodificarea corporala, pentru a permite si barbatului sa apeleze la FIV si sa duca o sarcina, mai intai in cavitatea peritoneala, apoi intr-un uter artificial. Barbatul gravid va naste deocamdata prin cezariana, dar nu trebuie ignorat potentialul stiintei in materie de dilatare a materialelor, fie ele si biologice.

Un inceput pentru sfarsitul casatoriei

Vrem, nu vrem, toti suntem nascuti dintr-o mama si un tata. N-or fi ei parintii perfecti, dar pentru a deveni noi insine, e mandatoriu sa-i avem pe amandoi in viata noastra. A fi crescut de un cuplu normal e un drept. Legea lui Hollande pune accentul strict pe dorinta adultilor de a avea copii. In loc de a promova egalitatea, va adanci si mai tare inegalitatea. Ingineria sociala pe care Hollande o promoveaza nu face altceva decat sa reduca copiii si uterele la simple obiecte de tranzactie din mercurialele targurilor de septel uman ale viitorului. Elton John a batut deja primul cui, iar in micul Paris sunt cel putin o duzina de ONG-uri care transpira extatic la astfel de initiative legislative.

Cel mai probabil legea lui Hollande va fi aprobata. Uranistii si tribadele de la Patrie vor avea aceleasi drepturi ca orice cuplu heterosexual. In numele progresului si impotriva legilor naturale, statul le ofera o garderoba legislativa care forteaza nediferentierea dintre normal si patologic.  Ce n-a catadicsit sa explice pana acum presedintele Holland este in numele carei modernitati vrea dumnealui sa priveze copilul de jumatate din constructia sa identitara?

Ce va urma, ne veti intreba? Nimic mai simplu: casatoria in Biserica, cu preot racordat la noile valori ale civilizatiei europene, ca sa consimta si Cel de Sus la asemenea faradelege. Ca sa nu fie discriminati homosexualii “crestini”… Si dupa aceea? Intai va deschide discret usa catre incest¹ in cuplurile homosexuale, tot in numele iubirii. Dupa aceea urmeaza alti indragostiti de pe lista de asteptare: poligamii, poliandrii, zoofilii², pedofilii… Si ei vor striga statului grijuliu ca sunt discriminati. Si lor li se vor da drepturi. Si dupa aceea? Dupa aceea vom trai in cea mai non-discriminatorie dintre toate lumile posibile.

Abia atunci va fi raiul pe pamant.

[Surse:Olivier Boulnois, Monsieur Hollande, la loi sur le “maraige pour tous” aurait 3 conséquences indésirables, Le nouvelle Observateur, 1 februarie 2013; Yves Charles Zarka, “Meriage pour tous” ou fin du mariage?, Le Monde, 7 februarie 2013]

¹o spune chiar un homosexual, Xavier Bongibault, presedintele “Plus gay sans mariage”, o asociatie de lupta impotriva mariajului intre homosexuali,  intr-un interviu pentru Seronet

²Peter Singer, unul dintre cei mai influenti eticisti si filozofi utilitaristi contemporani, sustine, de exemplu, ca practicarea zoofiliei cu maimutele antropoide nu trebuie considerata ofensatorie demnitatii umane, de vreme ce oamenii sunt tot primate. Tot el este si cel mai inversunat sustinator  al avortului dupa nastere.

……………….

preluat de pe http://camarasdelumini.wordpress.com/2013/02/08/mercuriale-de-utere-si-plozi-3-consecinte-patologice-ale-casatoriei-pentru-toti/

Share
Saturday, February 9th, 2013 Articole No Comments

Scrisoare deschisă

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ  MINISTRULUI EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI, MINISTRULUI MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE,

GUVERNULUI ROMÂNIEI, SENATULUI ŞI CAMEREI DEPUTAŢILOR,

INSPECTORILOR ŞCOLARI, CADRELOR DIDACTICE, DIRECTORILOR DE ŞCOLI, EDUCATORILOR,

PĂRINŢILOR ŞI TUTUROR FACTORILOR DE RĂSPUNDERE AI SOCIETĂŢII CIVILE

 

Pentru al doilea an consecutiv, minorităţile sexuale din România (LGBT Lesbiene-Gay-Bisexuali-Trans) îşi trâmbiţează drepturile, organizând, pe tot parcursul lunii februarie, expoziţii de artă contemporană, documentară şi de artă comunitară, workshopuri pentru specialişti (jurnalişti, psihologi), proiecţii de filme, teatru, atelier de creaţie literară, discuţii despre familie, spiritualitate şi sexualitate, cerc de lecturi feministe, bibliotecă vie, petreceri etc.

Ca reprezentanţi ai asociaţiilor creştin-ortodoxe din România, ne exprimăm în mod deschis protestul faţă de expunerea tinerilor la asemenea acţiuni cu caracter obscen, prin care sunt încălcate în mod făţiş legile care protejează copiii şi instituţia familiei!

Dacă la ediţia de anul trecut au participat organizaţii non-guvernamentale din patru ţări (Scoţia, Slovenia, Slovacia şi România), iată că anul acesta alte cinci state s-au alăturat proiectului, respectiv Olanda, Irlanda, Lituania, Cehia şi Ungaria. Desfăşurate în cadrul “Lunii istoriei LGBT”, manifestările fac parte dintr-un proiect mai amplu intitulat “Engaging hearts and minds, changing attitudes” 2011-2013. Finanţarea activităţilor este asigurată de Comisia Europeana prin programul – Fundamental Rights and Citizenship (partener – LGBT Youth Scotland), valoarea totală a proiectului fiind de 4.620 euro.

Aşa cum aflăm de pe site-ul http://accept-romania.ro/luna-lgbt/, scopul proiectului este “de a schimba mentalitatea cetăţenilor Europeni cu privire la stereotipurile legate de persoanele LGBT.”

Anul trecut, în ciuda opoziţiei exprimate la nivelul societăţii civile (prin scrisori deschise, comentarii, luări de poziţie), manifestările au fost găzduite, printre altele, chiar de câteva instituţii de învăţământ din capitală: „Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării”, „Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială” din cadrul Universităţii Bucureşti, precum şi de Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc”. Sute de adolescenţi şi tineri (unii aflaţi la vârsta întemeierii unei familii) au fost luaţi cu asalt de militanţii homosexuali, care le-au explicat că păcatul strigător la cer al sodomiei este un „drept” al omului ce nu trebuie să fie încălcat…

Iată ce promite, pentru luna februarie 2013, Daniela Prisacariu, coordonator al evenimentelor: “Luna Istoriei LGBT îşi propune să aibă un program plin de evenimente diverse din domeniile artă, cultură şi educaţie (…) Dorim să creăm un spaţiu în care oricine se poate exprima, poate învăţa şi creşte”.

http://www.24deoremuresene.ro/articole/detalii-stire/articol/februarie-luna-istoriei-lgbt.html

Într-adevăr, anul acesta Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială Bucureşti găzduieşte una dintre activităţi („Apariţia sexologiei şi a emancipării homosexuale”), în timp ce la Muzeul Ţăranului Român vor avea loc proiecţii de filme pe tema drepturilor persoanelor LGBT… (http://accept-romania.ro/luna-lgbt/)

Cât priveşte participarea publicului din România la manifestările organizate de membrii acestei comunităţi,  previziunile pentru 2013 sunt sumbre. “Am avut mai mult de 20 de evenimente care au adunat în jur de 1000 oameni (în 2012 n.n.). În 2013 ţintim şi mai sus şi dorim să implicăm mai multă lume şi să avem un impact mai mare”, adaugă Daniela Prisecariu.

Atacurile minorităţilor sexuale vizează, desigur, inocenţa copiilor noştri. Vorbind despre dragoste şi clamând “Sunt liber să iubesc pe cine vreau!”, homosexualii solicită, în fapt, legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, precum şi a adopţiilor, în vederea întemeierii unei „familii”. Şi în acest război dus pe frontul familiei, declaraţiile coordonatorilor evenimentului sunt mai mult decât îngrijorătoare: “Din nefericire, sunt foarte rare reprezentările pozitive ale persoanelor LGBT în curricula şcolară, filmele de la tv sau cinema, piesele de teatru, literatură sau reviste. De aceea, noi dorim să umplem acest gol prin evenimente care portretizează persoanele LGBT aşa cum sunt ele în realitate.”

De altfel, profesoara Roxana Marin, de la Colegiul „George Coşbuc” din capitală, recunoaşte cu nonşalanţă – într-un interviu publicat în toamna anului trecut – că desfăşoară, la nivelul acestei unităţi de învăţământ, activităţi de promovare a homosexualităţii: „La Coşbuc, avem o platformă de activism LGBT practic mai puternică decât cea pentru activism de drepturile romilor, iar în ultimii ani am avut tot felul de invitaţi şi activităţi pe această temă. Am făcut, de pildă, primul Gay Pride dintr-o şcoală publică din România (…)” http://totb.ro/54813

Pactizând cu organizaţia “Accept”, insituţiile culturale din România îşi vor deschide, şi în acest an, porţile pentru a găzdui manifestările “artistice” şi “educative” pregătite de organizatori. Care poate fi reacţia Bisericii, a credincioşilor, a părinţilor, a pedagogilor, a omului de rând în faţa “surprizelor” pregătite pentru tineretul din România?! ”Anul acesta principalele activităţi vor fi: proiecţii de filme şi teatru cu tematică gay, educaţie non-formală (biblioteca vie şi teatru forum), ateliere, discuţii despre literatura gay, o prezentare despre istoria (homo)sexualităţii ţinută de un profesor din Olanda, workshopuri cu ofiţerii de poliţie, dezbateri dar şi o expoziţie de artă. De asemenea, vom organiza şi zile lejere de socializare prin jocuri sau petreceri. Încercăm să îmbinăm educaţia cu distracţia şi să avem evenimente cât mai diverse pentru a putea aduce cât mai multe persoane sub umbrela Lunii Istoriei LGBT”, spune Daniela Prisacariu.

 

HOMOSEXUALITATEA – UN PĂCAT STRIGĂTOR LA CER

 

În Vechiul Testament stă scris „să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune” (Levitic 18, 22) şi tot aici este prezentat cazul celor două cetăţi Sodoma şi Gomora care au pierit din cauza acestor pervertiri ale făpturii umane (Fac. 19, 4-28). Păcatul acesta poarta şi numele de sodomie, după denumirea cetăţii în care a fost săvârşit (Sodoma).

De asemenea, în Noul Testament, mai precis în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 1, versetele 26-27, este precizată şi pedeapsa pentru acest păcat: „Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi, luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.”

Conform doctrinei oficiale a Bisericii Ortodoxe Române, „sodomia, adică desfrâul împotriva firii, precum şi împiedicarea cu ştiinţă a zămislirii de prunci şi lepădarea lor” constituie păcate de moarte (strigătoare la cer, v. Învăţătură de credinţă creştin ortodoxă, 110;

http://www.patriarh.ro/Index/invatatura.php?capitol=306)

 

SUPORTUL JURIDIC AL CETĂŢENILOR (INCLUSIV MINORI) AGRESAŢI DE “DREPTURILE” MINORITĂŢILOR SEXUALE

 

Impunerea legalizării homosexualităţii a devenit o modă a Occidentului, “un pas către un stat fascist”, aşa cum consideră Gordon Wilson, un fost lider al Partidului Naţional Scoţian. Cu toate acestea, reacţia unor state strânse în menghina imperiilor euro-atlantice este lăudabilă. Astfel, sute de mii de francezi au protestat, pe data de 13 ianuarie, pe străzile Parisului faţă de intenţiile guvernului de a oferi homosexualilor dreptul de a se căsători şi de a adopta copii. De asemenea, Camera Reprezentanţilor din Nigeria a aprobat, în unanimitate, o lege care interzice căsătoriile homosexuale, în ciuda ameninţărilor administraţiei Obama şi ale premierului britanic.

Nu aceeaşi este atitudinea României în faţa acestor presiuni, dezincriminarea homosexualităţii – prin abrogarea art. 200 din vechiul Cod Penal – fiind un pas hotărâtor în vederea aderării ţării noastre la U.E.

Iată, mai jos, câteva din prevederile legale în vigoare, încălcate prin acţiunile minorităţilor sexuale.

 

Art. 4, alin. 2 din Tratatul asupra Uniunii Europene impune promovarea valorilor unui stat membru drept componentă a identităţii naţionale. Astfel, minorităţilor sexuale nu le este permis să încalce principiile educaţiei copiilor şi tinerilor, consfinţite în dispoziţiile art. 43 şi 44 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului: „Copiii au dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o pot atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept” (art. 43). „Copiii au dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să le permită dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală şi socială” (art. 44).

De asemenea, Legea nr. 272/2004 prevede obligaţii concertate pe care le au instituţiile publice ale statului, împreună cu părinţii, privind dezvoltarea sănătoasă mentală şi fizică a copilului. Aceste instituţii, definite de lege, sunt: Administraţia publică locală, Servicii judeţene de protecţia copilului, Biserica, Poliţia, Servicii Medicale. Acceptarea încălcării din partea acestor instituţii a normelor care trebuie să garanteze în primul rând sănătatea fizică a copiilor noştri constituie infracţiuni grave de perversiune sexuală (art. 201 Cod penal în vigoare în prezent) şi corupţie sexuală (art. 202 Cod penal).

Totodată, Legea educaţiei naţionale prevede, la art. 7, alin. 1 că “în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic.”

Considerăm că niciun stat nu are dreptul să se amestece în celula elementară a societăţii, respectiv a Bisericii, care este familia,formată din unirea dintre un bărbat şi o femeie şi să-i nege dreptul la existenţă. De asemenea, niciun stat nu are dreptul de a priva familia de funcţiile sale fundamentale, îndeosebi de cea educativã, ci, dimpotrivă, rolul statului este de a ajuta şi promova familia.

Având în vedere cele expuse mai sus, solicităm tuturor factorilor de răspundere respectarea atentă a legislaţiei în vigoare şi interzicerea imediată a susţinerii acestor activităţi în spaţiile publice, mai cu seamă în unităţile de învăţământ care sunt destinate formării caracterelor morale şi nu experimentelor de pervertire satanică a tinerilor!

 

 

30 ianuarie 2013

 

 

Semnatari:

 

1.         Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România, prin jurnalist Irina Nastasiu

2.         Asociaţia “Ieromonah Arsenie Boca”, Arad

3.         Carmen Păduraru – judecător de tribunal

4.         Asociaţia pentru Libertatea Românilor, prin prof. Nicolae Livadă

5.         Asociaţia Culturală „Valea Muntelui”, prin pr. Mihail Popa

6.         Parohia Dodeni, jud. Neamţ

7.         Alianţa Familiilor din România

8.         Asociaţia „Rost”

9.         Asociaţia „Bucovina profundă”, prin preşedinte Mircea Puşcaşu

10.       “Filiala Asociaţiei ProVita pentru născuţi şi nenăscuţi”, Galaţi, prin preş. Costache Sabina

11.       Fundaţia “Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi “Asociaţia Oamenilor de Afaceri Creştin Ortodocşi”, prin preşedinte Marcel Bouroş

12.       Asociaţia Pro-Vita Craiova, prin preşedinte George Ionescu

 

Share
Wednesday, February 6th, 2013 Articole 5 Comments

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

poezie de Radu Gyr

 

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tăpşane
o claie de zări şi-o căciulă de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte

pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies înainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

…………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Mă întreb, oare câţi dintre noi, cei de acum, am fi dispuşi să ne sacrificăm viaţa, pentru o …poezie? Mă tem de răspuns…

Sper că Radu Gyr, de acolo de sus, din ceruri, face rugăciune multă pentru noi…

http://vlad-mihai.blogspot.ro/2013/02/poetul-legionar-radu-gyr-fost.html

Share
Monday, February 4th, 2013 Articole No Comments


Anunt pe e-mail

Daca doriti sa fiti anuntati ori de cate ori apare un articol nou in site-ul nostru, inregistrati-va in acest formular.Va multumim!