Archive for September, 2013

Foamea – 30 septembrie L.A.V!

lav

 

V-a fost vreodată foame? Cu siguranţă că da. Aţi mers, aţi deschis frigiderul şi ceva, ceva tot aţi găsit  de mâncare. Sau aţi mers la colţul străzii, la patiseria preferată şi v-aţi cumpărat de acolo ceva. Ceva bun.

Nu, nu despre foamea asta vă întreb acum.

V-a fost vreodată FOAME? Foame adevărată. Foame fără scăpare. Fără bani. Foame disperată. Foamne o zi întreagă. Două zile. V-a fost? Cred că nu. Noi habar nu avem ce e aceea foamea. Nici nu aş vrea să aflăm. Totuşi, despre asta vom vorbi luni la L.A.V! – ul nostru.

Vă rog să aduceţi ceva din mâncarea voastră preferată. Să vedem cu ce vă place să vă astâmpăraţi foamea când vă apucă 🙂

Întâlnirea începe la 17:00. Vorbim şi mâncăm chestii până la 18:00 când începe filmul. Nu vă repeziţi, nu e vorba de “Jocurile foamei” 🙂 Dar va fi un film care se leagă de acest subiect şi pe care pun pariu că nu l-aţi văzut. Un caz real. Iar dacă l-aţi văzut cu siguranţă va merita o nouă vizionare.

Vă aştept, teen ageri de-ai mei şi adulţi, deopotrivă, luni, 30 septembrie 2013, în Arad, pe strada Oituz 105, de la orele 17:00, pentru al doilea L.A.V! al anului 2013 să vedem, ne-a fost vreodată, cu adevărat foame?

Share
Saturday, September 28th, 2013 Articole 2 Comments

Profesorilor, cu dragoste

Voi fi subiectivă în acest articol, foarte subiectivă şi îmi asum acest subiectivism întrebându-vă, totodată când aţi fost voi ultima oară obiectivi. Trecem tot, absolut totul prin filtrul propriilor trăiri, propriilor dorinţe, propriului sistem de valori. Suntem subiectivi în viaţa asta, cap – coadă, asta e, măcar să ne asumăm această atitudine.

Revenind la ceea ce vreau să vă spun, cu subiectivismul meu ultra asumat, cred, cu tărie, că profesorii ar trebui să fie primii fani entuziaşti ai campaniilor de genul “AlegeViaţa!” sau “Vreau să aflu” sau cum se mai numeşte ea prin întreaga ţară pe unde se desfăşoară.

Profesorii ar trebui să simtă primii cât de mult bine le face pe termen mediu şi lung acest gen de activitate. Dincolo de faptul că le uşurează, în multe situaţii şi la multe materii, munca, dincolo de faptul că sunt diverse beneficii momentane, acest gen de campanie lucrează în special, culmea, pentru profesorii de azi şi chiar pentru cei de mâine.

Mă întreb, ori de câte ori întâlnesc priviri şi atitudini circumspecte la adresa Campaniei “AlegeViaţa!” sau a mea ca reprezentantă a campaniei, oare cum e posibil ca un profesor, în general un om inteligent şi cult, să nu vadă beneficiile pe termen lung pe care desfăşurarea ei le va aduce?

Deja se vorbeşte de vreun an despre scăderea demografică distrugătoare din România. Se vorbeşte o vreme, apoi apare un alt subiect – acum trecem prin “faza” Roşia Montană – şi uităm.

Se închid şcoli. Ştiaţi, domnilor profesori? Se închid de ceva vreme. Sigur, deocamdată doar cele de prin sate şi comune. Nu vă priveşte, oare? De ce? Doar pentru că se întâmplă să locuiţi 50 de km. mai departe? Nu locuim în aceeaşi Românie? Credeţi că ceea ce se petrece la 50 de km. depărtare nu ne afectează şi pe noi? Păi atunci de ce toată zoala asta cu Roşia Montană?

Vă dau o veste tristă: dacă satul e bolnav, boala, ca o ciumă, vine şi la oraş.

Se închid şcoli de ceva vreme, domnilor profesori şi doamnelor profesoare, din cauză că nu mai sunt copii.

Asta, mai pe româneşte, înseamnă că, în câţiva ani, nu prea mulţi, nu veţi mai avea cui să predaţi diversele noţiuni mai mult sau mai puţin formatoare de caractere pe care le deţineţi. Ştiu, pentru unii dintre dumneavoastră care s-au baricadat bine de tot în turnuleţele de fildeş căptuşite cu diplome de pe la materate, doctorate şi diverse cursuri de tot felul de specializări, asta sună extrem de departe.

Mă tem, însă, tare mă tem, că nu e aşa de departe pe cât pare, dragii mei.

Cred că prin campanii de genul “AlegeViaţa!” putem salva o mare parte din copiii de care aţi avea nevoie ca să puteţi ieşi, la un moment dat, la o pensie decentă.

Vorbind pe şleau cu copiii de azi, adulţii de peste un an – doi, despre dragoste, sexualitate şi – spaima secolului 20/21 – sarcină, nu facem decât să ne dăm nouă înşine, o şansă.

Încercăm să ne dăm o şansă la un loc de muncă decent, la o viaţă decentă, la o ţară  populată cu oameni decenţi şi asta printr-o simplă metodă: oferind ADEVĂRUL unor tineri de la 14 la 18 ani.

Şi atunci, de ce văd priviri şi atitudini circumspecte la adresa Campaniei “AlegeViaţa!” din partea unor viitori şomeri?

Share
Thursday, September 26th, 2013 Articole 3 Comments

Primul L.A.V. – primele bucurii de toamnă

lav

 

Aseară am deschis seria L.A.V. – urilor celor noi. Cu o participare peste aşteptări, am stat de vorbă de pe la vreo 17:00 până pe la 20:00, decupând icoane care vor merge în Campania de anul acesta la copiii cu care voi avea bucuria de a mă întâlni.

Am fost vreo 14 teen ageri, me included, of course 🙂 şi 2 adulţi, o profesoară şi un bibliotecar, care au împărţit cu noi timpul, bucuria de a fi împreună şi vreo două – trei idei şi zâmbete.

Nu cred că a fost nimic spectaculos în întâlnirea noastră, pentru că normalul nu e spectaculos, nu e aşa? 🙂

A fost ca o şezătoare de demult, cel puţin eu aşa m-am simţit. Data viitoare o să fac şi poze, să nu ziceţi că inventez ceva 🙂

Lunea viitoare, în 30 septembrie, adică, ne uităm la un film. Nu vă spun ce film, evident, unde ar mai fi fun-ul atunci? 😉

Îi aşteptăm pe toţi cei care simt că vor altceva, că pot face mai mult, că “trebuie să mai fie şi altceva”. Altceva-ul ăsta este L.A.V.!

Dacă L.A.V.! nu e, nimic nu e!

Share
Tuesday, September 24th, 2013 Articole No Comments

L(uni).A(lege).V(iaţa) – reloaded

lav

 

Gata! Destul cu vacanţa, lenea, lălăiala, obstacolele de netrecut şi alte scuze (din partea mea, evident!)! Gata cu toate! E chiar culmea! Am ajuns să cunosc cei mai faini teenage-ări din Arad şi nu numai, deci e cazul să-i adun, să-i ajut să se cunoască şi, clar, să-i pun la treabă:) Plus, am ajuns să cunosc cei mai faini profi din Arad şi nu numai, ar fi timpul să îi adun şi pe ei, să îi ajut să se cunoască şi…(hihihi) să-i pun la treabă 🙂 (cred că partea asta îmi place cel mai mult :)…) NU mai pot sta deoparte! Şi aşa oamenii faini sunt minoritari, măcar să se cunoască între ei, nu?

Deci, dragii şi dragele mele, L.A.V- ul revine în forţă!

Ne vom întâlni în fiecare luni, negreşit, în noul nostru sediu de pe strada Oituz (numărul îl voi spune doar celor aleşi), începând cu orele 17:00.

Acolo va fi sediul tuturor acţiunilor noastre. De acolo vom pune la cale toate acţiunile, activităţile, distracţiile sau chestiunile deadly serious pe care am de gând să le fac cu voi sau pe care, sper, aveţi voi de gând să le faceţi cu mine 🙂 Sunt deschisă la propuneri, idei şi activităţi inteligente, interesante, aşa cum doar oamenii inteligenţi şi interesanţi pot plănui.

Luni, 23 septembrie 2013  de la orele 17:00 va fi prima Întâlnire de Plănuire.

Împărtăşim senzaţii de vacanţă.

Povestim secvenţe.

Râdem.

Ni se va face dor… (poate)

Vorbim despre prima săptămână de şcoală. (ştiu deja: la Peda s-au dat teme din a doua zi, la Ghiba nici orarul nu era făcut! Aştept alte detalii picante :D..)

Vă aştept, elevi şi profesori care vreţi să nu vă complaceţi în mediocritate, sictir şi plictis! Dacă L.A.V. nu avem, nimic nu avem!

Share
Wednesday, September 18th, 2013 Articole No Comments

Neamunit

Neamunit

Share
Monday, September 16th, 2013 Articole No Comments

Spectacolul “Libertatea din lăuntru”

Spectacolul “Libertatea din Lăuntru”

Link-ul de mai sus şi protagoniştii:

Ionuţ Barbura

Teodora Herman

Maria Barbura

Andreia Gligan

Dan Deme

Carina Lascu

Vlad Vălean

Rebeca Farcaş

Larisa Farcaş

David Dumbravă

Andrei Dărăban

Gabriel Silvăşan

şi la toacă Marcian Silvăşan

 

Spectacolul a avut loc în curtea Bisericuţei Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad, cu concursul preoţilor slujitori cărora le mulţumim din suflet pentru că îşi pun sufletul pentru noi şi al tuturor credincioşilor din câteva biserici arădene. Au mai participat, suntem încredinţaţi de lucrul acesta, toţi sfinţii ştiuţi şi neştiuţi din temniţele comuniste ale căror dureri, suferinţe şi gânduri au răzbătut până la noi prin versurile recitate.

Cum altfel am fi putut face un asemenea spectacol în doar 6 zile de repetiţii, aproximativ două ore în fiecare zi?

Le mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi la acest eveniment, precum şi celor care, din binecuvântate pricini, nu au putut fi prezenţi fizic dar în duh au fost acolo.

Vă mulţumim vouă, celor ce veţi viziona înregistrarea şi care, măcar pentru o clipă, vă veţi gândi la faptul că, iată, suferinţa acelora nu a fost zadarnică şi veţi trimite gândul vostru bun către ei …şi către noi…

 

 

Share
Sunday, September 15th, 2013 Articole No Comments

Tabara 2013 in imagini…cu tâlc

tabara rosia noua 2013 665Poza de grup de final de tabara.

O luam de la coada la cap:)

Poate ne vine mintea la cap:) Bine ar fi!

Grup serbare

Si poza de final de serbare. Cu tricolorul pe umar, umar la umar. Impreuna.

Inapoi la tabara noastra. Incepem cu gardul 🙂

Gard

 

 

si…tabara rosia noua 2013 460

 

…lumina de la Rosia Noua…

tabara rosia noua 2013 496

 

Florile de pe masa, asteptandu-ne…

tabara rosia noua 2013 278

…in timp ce noi eram adunati in jurul crucii…

tabara rosia noua 2013 590

 

sau in biserica mai veche de 200 de ani, blanda cu noi, smerita si calda.

tabara rosia noua 2013 018Sigur ca am cules si mure…

tabara rosia noua 2013 033Ne-am stropit cu apa rece din fantana…

tabara rosia noua 2013 048Ne-am macinat singuri mamaliga…

M3

Ne-am intampinat cu covor rosu invitatii de suflet…

tabara rosia noua 2013 214

 

Apoi am adunat un deal de fan…

tabara rosia noua 2013 099

 

…iar seara am citit cateva capitole din Evanghelia de la Matei.

tabara rosia noua 2013 554

 

V-ati putea imagina ca in total am strans cam 100 de saci cu prune??? 🙂

tabara rosia noua 2013 311

Drept pentru care am meritat la un oarecare final si o poza de grup, nu-i asa?:)

tabara rosia noua 2013 605

 

Dupa atata munca, rupti de oboseala, ne-am atarnat papucii in uluci si am mers la culcare:)

Despre alte secvente, intamplari sau personaje, in postarea urmatoare:)

(…na, ca iese si cu rima)

 

p.s. Stiti ca va iubim pe toti, nu-i asa? 🙂

 

 

 

 

 

 

 

 

Share
Tuesday, September 10th, 2013 Articole 1 Comment

Libertatea din lăuntru – invitaţie la spectacol

afiș-01Ne-am întors din tabără şi, ca să nu credeţi că am hălăduit pe acolo degeaba (în ciuda celor aproximativ 100 de saci cu prune pe care i-am adunat!) venim în faţa voastră nici mai mult nici mai puţin decât cu o INVITAŢIE LA SPECTACOL.

Tinerii mei dragi pe care atât i-am chinuit în tabără (or să vă mărturisească ei, numai să-i întrebaţi) au adunat, cu tot chinul, poate chiar în ciuda lui,  emoţie, bucurie, dragoste de dăruit, de dăruit tuturor, cu generozitate!

Am adunat din poeziile scrise prin cruntele temniţe comuniste câteva cu care am rezonat noi, pentru că tabăra de anul acesta i-am dedicat-o Părintelui Iustin Pârvu şi, implicit, martirilor din închisori, şi vrem să vi le dăruim vouă, cu toată inima noastră tânără şi plină de dragoste.

Vă aşteptăm, aşadar, duminică seara, pe la orele 18:30 în curtea Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Ilarion V. Felea” la spectacolul nostru

LIBERTATEA DIN LĂUNTRU

Împreună vom învăţa că nici un efort nu e în zadar, nici o jertfă inutilă, iar bucuriile nu sunt complete decât atunci când sunt împărtăşite.

Iar scepticilor, apocalipticilor, care se uită la tânăra generaţie şoptind amar în barbă că “ăştia sunt pierduţi, pentru ei nu mai e şansă” vreau să le spun doar atât: “Acolo unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul, pentru ca precum a împărăţit păcatul prin moarte, aşa şi harul să împărăţească prin dreptate, spre viaţa veşnică prin Iisus Hristos, Domnul nostru.” – Romani, 5, 20-21.

Nu mă credeţi? Veniţi şi vedeţi!

 

Share
Wednesday, September 4th, 2013 Articole 1 Comment


Anunt pe e-mail

Daca doriti sa fiti anuntati ori de cate ori apare un articol nou in site-ul nostru, inregistrati-va in acest formular.Va multumim!