Archive for February, 2014

Zi de Doliu Naţional

fluturasv_2014

 

În 21 martie 2014 vom decreta Ziua de Doliu Naţional în memoria celor peste 20.000.000 de victime ale avortului în multiplele lui forme de manifestare.

Argument: 20. 000. 000 este o cifră generică, în curând o să-i putem spune “simbolică”. Cifra reală doar Dumnezeu o ştie pentru că, de fapt sunt foarte multe avorturi neînregistrate, iar cele realizate prin sterilet şi aşa zisa contracepţie adaugă un număr de care mă infior încercând să mi-l imaginez.

20.000.000 de români care nu s-au născut.

Dar dacă era vorba de 2.000. 000 de copii? Dar dacă era vorba de 200.000 de copilaşi români? Dar dacă era vorba “doar” de 2 000? Mai merita să decretăm o zi de doliu naţional? Mai merita, o să ziceţi. “Ce vină au avut copilaşii ăia”?

Dar dacă e vorba despre copilul tău?

Mai merită să-l plângem toţi acum?

“Mai merită…” – o să plângi în sinea ta.

“Cine eşti tu (sau cine sunteţi voi) să decretezi zi de doliu naţional?”

“Eu?””Noi?”– atunci când suntem adunaţi în numele lui Hristos, suntem Biserica. Biserica îşi plânge fiii.

Nu putem aştepta ca statul român prin guvernul lui format majoritar din trădători de neam, patrie şi credinţă să decreteze printr-un act publicat în Monitorul Oficial al României Ziua de Doliu Naţional pentru Pruncul Nenăscut. Dacă aşteptăm asta devenim noi înşine părtaşi la trădare. Ei, ştim bine, au alte priorităţi.

Nu putem aştepta ca biserica privită ca instituţie divino-umană să decreteze printr-un act public Ziua de Doliu Naţional pentru Pruncul Nenăscut în condiţiile în care accentul cade azi mai mult pe calitatea “umană” din sintagma mai sus menţionată, a se înţelege “politică“, iar restul comentariilor vi le las dumneavoastră. Preoţii care îşi asumă adevărata slujire întru Hristos vor participa şi susţine această iniţiativă cum au făcut-o şi în anii precedenţi, pentru că, în realitate aceşti preoţi împreună cu noi, laicatul ortodox, suntem adevărata Biserică – scrisă cu majusculă – şi trăitoare în duh şi adevăr.

Nu putem aştepta Judecata decât dacă vrem să mai adăugăm o acuză la cele pe care, oricum, le vom auzi şi de care doar mila, incomensurabila milă a lui Dumnezeu ne va scăpa.

Aşadar, în 21 martie vom purta în piept sau la pe braţ o panglică de doliu în memoria celor ce nu au apucat să fie.

Cei care doriţi să mediatizaţi în oraşele dumneavoastră această iniţiativă, puteţi descărca fluturaţul de mai sus care joacă şi rolul de afiş totodată, şi îi puteţi printa şi distribui. Cu cât vom fi mai mulţi în ţară care vom comemora în ziua de 21 martie 2014 victimele nevinovate ale ignoranţei, tinereţii, răutăţii şi prostiei noastre cu atât şansele ca şi cei din jurul nostru să-şi vină în fire cresc.

Iar dacă noi, românii, vom avea un dram de pocăinţă adevărată, poate mai rabdă Dumnezeu neamul nostru şi eu cred că mila Lui e mare…

Share
Monday, February 17th, 2014 Articole 1 Comment

Te iubesc, mama! Te iubesc, tata!

                    În perioada 6 – 19 decembrie 2013, mai exact în ultimele două săptămâni de şcoală ale anului 2013 s-a desfăşurat în 3 din cele mai bune licee arădene, în cadrul orei de religie un inedit proiect intitulat “Te iubesc, mama! Te iubesc, tata!”

La iniţiativa Campaniei de informare “AlegeViaţa!”, Colegiul naţional Moise Nicoară, Colegiul naţional Elena Ghiba Birta şi Liceul pedagogic Dimitrie Ţichindeal prin profesorii de religie implicaţi în proiect, pr. prof. Mircea Hurdea, prof. Viorica Şandor, prof. Răzvan Surcel şi prof. Marcel Tang au desfăşurat în cadrul orelor de religie proiectul cu interesante şi complexe implicaţii sufleteşti “Te iubesc, mama! Te iubesc, tata!”.

Pentru că, de fapt, ora de religie este o oră despre dragoste, despre exersarea iubirii şi manifestarea ei vădită faţă de ceilalţi, orele de religie ale profesorilor sus amintiţi au început printr-un gest uimitor pentru elevi, la prima vedere: li s-a cerut să îşi folosească telefoanele mobile chiar atunci, în timpul orei. Dar nu oricum! Ci trimiţând două mesaje de dragoste propriilor părinţi.

Dacă la C.N. Moise Nicoară elevii au fost nevoiţi să treacă inclusiv peste reţinerea dată de regulamentul de ordine interioară care le interzice explicit elevilor utilizarea telefonului mobil în timpul orelor de curs, profesorii de religie au ştiut să îi facă pe elevi să îşi înfrângă diversele temeri:

“O să mă întrebe ce s-a întâmplat” – a spus o elevă

“O să creadă că am păţit ceva!” – a replicat colegul ei

“Niciodată nu i-am spus tatălui meu că îl iubesc” – a mărturisit un elev de clasa a 11-a.

Iar răspunsurile părinţilor au fost pe măsură:

“Şi eu te iubesc pe tine, dar nu ar trebui să fii la ora de religie?” – a fost mesajul unei mămici a unui elev de clasa a 10-a de la C.N. Moise Nicoară. Era ora 8:10.

“Ce păţişi?” – a fost răspunsul unui tată pentru fiica lui elevă în clasa a 12-a.

Cu tristeţe şi o oarecare strângere de inimă profesorii de religie, la unison, au constatat acelaşi lucru dureros: majoritatea părinţilor au reacţionat la acest mesaj de iubire cu teamă şi neîncredere. Covârşitoarea majoritate a răspunsurilor a fost de genul: “ce s-a întâmplat? ce ai păţit? ce e cu tine?”

Mulţi elevi au recunoscut că spun “te iubesc” propriilor părinţi doar în două situaţii: fie atunci când vor să obţină ceva de la ei, de obicei ceva de natură materială, fie atunci când au făcut ceva rău sau au luat o notă slabă la şcoală.

Fără să avem pretenţia unui procent exact, credem că în proporţie de peste 80% au fost părinţi cărora, în loc să le tresalte inima de bucurie la citirea acelui mesaj de dragoste, li s-a strâns  în primul moment sufletul de spaimă.

Elevilor li s-a dat voie în continuare să folosească telefonul pentru a-şi explica gestul şi, uneori, pentru a spune, de data asta din proprie iniţiativă, cele două cuvinte de dragoste.

La sfârşitul orelor, însă, peste toată clasa plutea un aer de dragoste şi de pace, figurile elevilor erau luminoase, înseninate. După ce şi-au înfrânt temerile de diverse feluri şi au îndrăznit să le spună propriilor părinţi ceea ce pare de la sine înţeles dar, de fapt, nu este întotdeauna aşa, după ce au descoperit că dragostea poate fi manifestată şi fără vreun interes ascuns, elevii au avut, poate, parte de cea mai frumoasă lecţie cu putinţă la ora de religie.

Pentru că Dumnezeu dragoste este, iar noi suntem chipul şi (tindem spre) asemănarea LUI.

(articol apărut în ziarul “Calea mântuirii”)

Share
Monday, February 3rd, 2014 Articole No Comments


Anunt pe e-mail

Daca doriti sa fiti anuntati ori de cate ori apare un articol nou in site-ul nostru, inregistrati-va in acest formular.Va multumim!