Archive for January, 2015

Fiecare viaţă e un dar – episodul 1 din ciclul “Copilul nedorit” – Marius

Macheta promovare mars varianta 4

Societatea contemporană românească, în ciuda tuturor tratatelor emise de diverse entităţi internaţionale, în ciuda declaraţiilor unor politicieni sau persoane publice, practică câteva forme de discriminare.

Cel mai discriminat dintre toţi şi singurul care nu poate fi deloc auzit este… copilul nenăscut.

Încă din momentul prim al vieţii lui el, în covârşitoarea majoritate a cazurilor, îşi începe călătoria purtând o etichetă infamantă: copil nedorit. Sau sarcină nedorită. Sau sarcină neplanificată. Nici nu i se atribuie calităţi sau atribute umane. Este nedorit şi este  un “ceva”, o “sarcină” de care femeia trebuie să scape cât mai curând posibil.

Copilul nedorit începe totuşi, în ciuda tuturor, să existe.

Pe la 2-3 luni împotriva lui se ridică vocea tatălui, a bunicilor, a societăţii.

Şansele de supravieţuire – minime!

Pe lângă această etichetă greu de purtat, micuţul nostru mai suferă de multe ori şi alte încadrări, una mai nefericită decât alta: copil de ţigani, copil diagnosticat cu diverse sindroame sau malformaţii, copil provenit dintr-o sarcină cu “risc” – mamă minoră sau mamă peste 35 de ani, copil al unei femei care mai are încă 3 sau 4 copii.

Vă vom prezenta din această săptămână poveştile uluitoare, de multe ori, ale supravieţuirii miraculoase a unor altfel de copii nedoriţi.

Nu vom concluziona noi. Concluzia o veţi trage singuri, sunt convinsă…

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Episodul I – Marius, copilul nedorit al unei familii de ţigani

Despre povestea Tabitei v-am mai scris, găsiţi detaliile într-o postare precedentă.

Ce vreau azi să evidenţiez este dubla discriminare la care Marius, acum de 4 luni, a fost supus încă înainte de a se naşte. El a avut ghinionul să fie al cincilea prunc al unui cuplu de ţigani, Tabita şi Marius. Cei doi mai au 4 copii, 4 fetiţe cu vârste de la 8 la 1,6 ani.

Bărbatul, Marius, a trimis-o pe femeia lui, Tabita, la avort. 4 copii sunt mulţi, 5 ar fi fost mult prea mult, a considerat bărbatul.

Femeia, ascultătoare şi cuminte, s-a dus.

Doar că aici a intervenit Dumnezeu prin doamna doctor care face (la limita cea mai de jos a colaborării cu instituţia) consilierea anti avort de la spitalul matern din Arad. Vorbele ei calde prin care i-a spus Tabitei că ceea ce urma să facă este nici mai mult nici mai puţin decât o crimă au făcut-o pe aceasta să plece plângând de la avort, cu doar câteva secunde înainte de a intra în sală. Chitanţa fusese achitată! A plecat plângând şi tot plângând a mers până acasă. Nu s-a mai întors niciodată.

Peste câteva luni, de bucurie că i s-a născut băiat, ţiganul nostru i-a dat numele lui ca să-l poarte mai departe. Apoi, tot de bucurie, se pare, s-a îmbătat zdravăn şi s-a încăierat cu cineva, destul şi bine că a ajuns după gratii pentru următorii 2 ani.

Ce spune acum Tabita?

Dacă făceam avort acum nu aş avea bărbat în casă!

Merită Marius să trăiască? Societatea românească, dacă e să vorbim acum sincer, ar zice că nu. Avem destui ţigani! Dar iată că Tabita are sufletul viu, atât de viu încât a fost dispusă să îndure, poate, cearta bărbatului şi va îndura şi oprobiul public în calitate de mamă cu 5 copii. Merită Marius să existe?

Este, oare, fiecare viaţă un dar?

Nu ştiu, priviţi poza de mai sus şi daţi-vă singuri răspunsul…

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Vino la Marşul pentru Viaţă, în Arad, sâmbătă 21 martie 2015 începând cu ora 12:00 din piaţa Avram Iancu pentru că …

fiecare viaţă e un dar!

Share
Friday, January 30th, 2015 Articole No Comments

E normal, nu-i aşa? – episodul 1 – Fiecare viaţă e un dar!

2015. Secolul 21. Avem o viaţă decentă, frumoasă, confort, o bunăstare mult peste ce aveau nu mai departe de acum 50 de ani bunicii noştri.

Dacă ne uităm puţin, puţin de tot în urmă, nu putem decât să ne minunăm cât de mult a evoluat societatea umană în ultimii 50 de ani.

Oare?

Ne pregătim pentru Săptămâna pentru Viaţă care va avea loc în martie între 20 – 28. În acele zile vom vorbi, poate mai mult, poate mai apăsat, despre cum a evoluat sau, poate, involuat lumea noastră. Vom vorbi din perspectiva fundamentală a dreptului la viaţă. Sau, mai exact, la Viaţă cu “V” mare de tipar. Vom vorbi din perspectiva felului în care ne raportăm noi, oamenii secolului 21 la viaţă. Mai trăim noi, oare? Este ceea ce avem noi cu adevărat viaţă sau suntem nişte zombi amărâţi care se mint pe ei înşişi înfricoşaţi, de fapt, de umbra morţii?

Care este viaţa şi ce o mai fi şi cu moartea asta care ne sperie atât de tare?

Suntem dispuşi să ne asumăm Viaţa (şi iarăşi scriu cu literă mare) sau preferăm să cârcotim pe la colţurile morţii? Cine e viul şi unde sunt morţii?

Considerăm, zilnic, normale morţile atâtora şi vociferăm loud and clear la tot felul de ştiri din ţări îndepărtate despre alţii care au murit în împrejurări care nouă nu ni se par a fi corecte.

Ne petrecem vieţile noastre mărunte purtându-ne fricile ca pe nişte viermi adânc înfipţi în carnea sufletului nostru fără să fim dispuşi să căutăm, măcar, vindecarea.

Din săptămâna aceasta începând, vom vedea şi auzi poveştile adevărate de viaţă ale unor femei care au avut curaj să scuipe moartea drept în faţă. Şi actul ăsta de curaj le-a dat Viaţă. Deşi lumea din jur, într-un fel sau altul, le îndemna să primească moartea, deşi lumea ar fi acceptat poate chiar mai uşor moartea, ele, veţi vedea, au preferat, cu lacrimi, Viaţa. (uneori Viaţa vine cu lacrimi! şi încă ce lacrimi!)

Vom expune câteva poveşti adevărate de viaţă pentru ca să prindem din ele curaj, noi restul…vom privi către aceste femei care acum au curajul şi demnitatea excepţională a Vieţii şi vom căuta să luăm de la ele putere pentru ca, la rândul nostru, să ducem mai departe această putere.

Pregătiţi-vă să vă regăsiţi sau să suspinaţi, dragii mei.

Plecăm de la ideea că fiecare viaţă e un dar şi vom veda ce mai fac cei care au primit, în ciuda tuturor, darul.

Fiţi pe fază!

Share
Tuesday, January 27th, 2015 Articole No Comments

Pagina de FB a Marşului pentru Viaţă

https://www.facebook.com/aradviata

 

Share
Wednesday, January 21st, 2015 Articole No Comments

Tabita şi pruncii ei sau Despre cum NU se termină solidaritatea de Crăciun. Pentru unii.

Tabita-16

O familie ca oricare alta din România. O femeie ca oricare alta? Cu siguranţă nu!

Tabita are 25 de ani. Dacă o întrebi câţi ani ani are zice că 22. Ea aşa ştie. A făcut doar 4 clase dar e tare mândră de surorile ei mai mici, de 17 şi 18 ani care sunt la Chişineu Criş la liceu.

“Ele fac şcoală!” – mi-a zis cu zâmbet pe faţă şi mândrie în priviri.

Tabita-21

În urmă cu 4 luni Tabita era la spitalul matern. Plătise 150 de lei să facă avort. Aşa îi zisese bărbatul cu care stă. Îi spusese că 4 copii sunt destui, că le e destul de greu şi aşa. (şi cred că le este) Bărbatul cu pricina nu îi e soţ nici în acte, nici în faţa lui Dumnezeu. Nici copiii nu sunt pe numele lui. Dar iată că de 10 ani sunt, cu bune şi rele, împreună.

Tabita e ascultătoare. M-a ascultat pe mine, o necunoscută, cum să nu-l asculte pe el. A mers la avort aşa cum o oaie merge la tăiere.

Doar că la matern s-a întâlnit cu mila lui Dumnezeu în persoana doctoriţei care face consilierea anti avort, doamna Corina Guzgă.

“Ce faci, femeie? Ce vină are copilaşul ăsta de vrei să-l omori?”

Cine ştie ce resorturi s-au declanşat în sufletul acesta simplu şi curat de a început să plângă şi n-a mai intrat la tăiere, deşi asistenta, indignată, vocifera că deja a tăiat chitanţa, de parcă acea chitanţă ar fi putut fi mai importantă decât viaţa unui om.

“Tot plângând am venit până acasă în ziua aia” – mi-a povestit Tabita, ţinând acum în braţe micul supravieţuitor care căsca liniştit. “Deja gungureşte bebe” – îmi zice ea mie, zâmbind. (către micuţ) “Cum gungureşte bebe?” Bebe o priveşte zâmbăreţ. Nu are nici o treabă.

Tabita-1

Sigur, bebe habar nu are că va avea de împărţit o singură cameră cu cele 4 surori mai mari ale lui. Deocamdată locul lui bebe este în scoicuţa lui mică şi îi ajunge. Poate “gunguri” liniştit.

Familia locuieşte într-o singură încăpere care e şi bucătărie şi dormitor.

Tabita-3

Au un frigider. Gol. Au un aragaz cu butelie (ştiaţi că e 60 de lei o butelie??? eu am fost indignată când am aflat! mi se pare enorm!). Aragazul e cu 4 ochiuri din care 2 sunt înfundate. În rest, nu au mare lucru. Televizorul la care se mai uită fata cea mare la desene animate, un cofee maker stricat. Atât. Dar e curat şi rezonabil. A, da, încă ceva: o sobă de tablă amărâtă care dă căldură exact cât pui lemne pe ea. Aşa că în casă e foarte cald peste zi, iar copiii inevitabil răcesc când ies afară. Iar dimineaţa deja s-a răcit încăperea de tot.

Tabita-29

În timp ce bebe (care, evident, poartă prenumele tatălui, Marius. Logic, nu? :)..) cască liniştit, văd pentru o clipă oboseala de nespus de pe faţa Tabitei. Numai ea ştie cât de greu poate să îi fie….

Tabita-14

Dar copiii sunt frumoşi şi pe cât pot copiii să fie, cuminţi.

Tabita-43

Iasmina are 8 ani şi merge la şcoală. De la şcoală merge la centrul Curcubeul unde îşi face temele şi primeşte şi o masă caldă. E timidă, ruşinoasă şi când nu o doare capul o ajută pe mami cu cei mici exact ca o mămică mai mică. Are ceva probleme la inimioară şi se pare că va trebui operată la Târgu Mureş cât de curând. E înăltuţă şi slabă ca o scândură.

Tabita-48

Lorena are 6 anişori şi se pare că va fi intelectuala familiei. Îi place la clasa pregătitoare că învaţă să scrie. Cred că i-ar place câteva cărţi, poate şi ceva de colorat. E o scumpă şi jumătate. Şi foarte, foarte cuminte!

Tabita-50

Chanela sau Chaneluţa, cum îi zic eu, e o zvârlugă care papă tot. Dar ştiţi cum? Tot, TOT! 🙂 Are nişte ochi mari şi frumoşi, 3 ani, merge la grădi şi când zâmbeşte e cam aşa

Tabita-51

Iar penultima născută, Jesica, are 1 an şi 6 luni, nu stă decât în braţele lui mami, dacă mami o lasă jos urlă, dacă o ia altcineva în braţe urlă, dacă stă singură urlă. Dacă Marius sau celelalte surori primesc ceva şi ea nu, aţi ghicit, urlă! 🙂 E cam micuţă de statură pentru vârsta ei, a zis doamna doctor, cam slăbuţă, dar nici nu e de mirare. Ochii ei mari cu gene lungi, din care lacrimile izvorăsc şuvoi într-o fracţiune de secundă sunt plini de întrebări. Mă întreb dacă va găsi răspunsurile vreodată…

Tabita-57

Sigur, poză cu Jesi singură în curând nu vă voi putea arăta. Pentru că, singură, urlă 🙂

Tabita-55

Tabita a fost de acord să participe la campania “Fiecare viaţă e un dar!” care va debuta peste o săptămână atât aici pe blog cât şi pe Facebook pe contul Marşul pentru viaţă Arad https://www.facebook.com/aradviata

În declaraţia pe care o va face ea public o veţi auzi spunând: “Dacă făceam avort, acum nu aveam bărbat în casă!

Şi asta pentru că Marius – bărbatul îşi va petrece următorul an la penitenciar. Timp suficient pentru noi să ne facem lucrarea şi pentru ca el să înţeleagă, poate, ceva important.

Rar mi-a fost dat să văd o femeie cu atât de mult bun simţ ca Tabita. Niciodată nu mi-a cerut nimic, niciodată nu s-a plâns de ceva.

Dacă doriţi să îmi daţi în continuare o mână de ajutor, vă spun de ce am nevoie: un cărucior pentru bebe – Marius. Tabita avea un cărucior dar s-a rupt în două şi acum e legată de casă, nu mai poate merge nicăieri că nu are cum cu Marius şi cu Jesica în braţe.

Apoi, sigur, o vom ajuta cu alimente de strictă necesitate, ceva lemne până ieşim din iarnă, scutece şi lapte praf pentru cel mic.

De hăinuţe numai Iasmina ar avea nevoie. Tot ce a primit până acum ori îi era mare ori mic.

În rest, i-am înscris la un medic de familie excelent care ştiu sigur că se va ocupa de sănătatea lor, doamna doctor Maria Tofan.

Tabitei urmează să i se facă nişte operaţii la chirurgie maxilo facială ca să îi asanăm focarele de infecţii din gură şi rana de la gât.

Vor primi un ajutor social de 400 de lei lunar şi noi vom încerca să le arătăm că solidaritatea nu se termină de Crăciun, că bebeluşii salvaţi de la avort pot să-şi vadă liniştiţi de caca şi pişu pentru că noi chiar credem în ce propovăduim!

Fiecare viaţă e un DAR!

 

Share
Friday, January 16th, 2015 Articole 2 Comments

42

42 de oraşe vor organiza simultan în România Marşul pentru Viaţă de anul acesta.

Marşul se va desfăşura sub sloganul comun “Fiecare viaţă e un dar!”

21 martie 2015

Rămâneţi pe recepţie, vă ţin la curent cu detalii legate de organizare şi de evoluţia evenimentelor!

DSC_0042

 

Share

Tags: , , ,

Thursday, January 15th, 2015 Articole 1 Comment

21 martie 2014 – Marşul pentru Viaţă 2015

Vă pot anunţa că am demarat demersurile pentru organizarea evenimentului naţional Marşul pentru Viaţă 2015.

21 martie 2015 va fi ziua (o sâmbătă) în care ne vom întâlni, aşa cum o facem deja de 3 ani, cu mic – cu mare, să ne exprimăm dragostea, devotamentul şi entuziasmul faţă de VIAŢĂ! Orice fel de viaţă!

În acest an sloganul comun sub care se vor aduna oameni din peste 35 de oraşe din ţară este “Fiecare viaţă e un dar!”

Vom avea poveşti cutremurătoare de viaţă, vom primi (dacă vom avea urechi de auzit şi ochi de văzut) lecţii de viaţă şi vom deveni, cu siguranţă, mai buni.

Dacă mii de oameni, zeci de mii de oameni ies în stradă pentru un singur motiv şi spun într-un singur glas: “Fiecare viaţă e un dar! Primiţi darul! Lăsaţi copiii să vină pe lume!” – poate măcar 1 – UNU – dintre cei care azi sunt indiferenţi sau chiar împotriva vieţii îşi va schimba părerea.

Şi atunci noi, am câştigat O LUME!

Daţi un like la pagina de pe FB sau forwardaţi această postare pentru ca să afle cât mai mulţi despre Marşul pentru Viaţă, să ni se alăture şi să devenim mai puternici împreună.

IMG_5492

 

Share
Tuesday, January 13th, 2015 Articole 2 Comments

Medici care fac cinste profesiei de medic

Diploma și Medalia Sfinților Martiri Brâncoveni a fost acordată de Patriarhul Daniel unui număr de 18 medici timișoreni, majoritatea ginecologi, care se disting în activitatea lor pentru viață.
Iată numele acestora:

Cristina Valea (medic de familie, conducătoarea Fundației Pro Vita Medica; este una din cele mai eficiente luptătoare pentru viață din România – a convins peste 700 de femei să renunţe la avort)
Conf. dr. Dan Păscuţ (şeful Clinicii de Obstetrică Ginecologie II, Universitatea de Medicină şi Farmacie; unul din primii medici români care a renunțat la avort, în 1993)
Ionel Cioată – https://www.youtube.com/watch?v=cSTPSgowkEY&feature=youtu.be
Olimpia Oprea (sprijinită de PRO VITA Bucureşti într-un proces de malpraxis și care a decis să renunțe la practicarea avortului chiar în urma acestuia)
Mariana Luca
Carmen Dănciulescu
Oana Cristina Damaschin
Gheorghe Budău
Conf. dr. Ioan Sas
Gabriela Cristea
Marius Forga
Florica Al Jobory
Anca Hudiţeanu
Alexandru Moscu
Zoran Popa
Florina Todoruţ
Olivera Iordache
Ionel Spătaru.

RESPECT!

Share
Monday, January 12th, 2015 Articole 2 Comments

Solidaritatea se termină de Crăciun?

Au trecut şi sărbătorile. Am cântat (frumos. unii.) colinde. Am împodobit brad. (alţii.) Am făcut cadouri. Am făcut pachete pentru nevoiaşi. Ne-am bătut (unii şi alţii) cu cărămida în piept că am făcut pachete pentru nevoiaşi. Am făcut poze cu amărâţii şi le-am pus pe fb. (Zâmbiţi! Toată lumea! Aşa. Bun. Mersi.). Şi gata.

De acum nevoiaşii să fie pe cont propriu. Să se descurce. Cu bolile lor cu tot. Cu neputinţele, cu ce-or avea. Să-i ia dracii în primire. (dracu n-are vacanţă, parcă. Noi avem!)

Copilaşii salvaţi de la avort n-au decât să nu mai aibă nevoie de lapte praf şi să se mai oprească, dom’le din caca şi pişu, ce atâta pampers, gata! Să se bucure că i-am consiliat pe prăpădiţii de părinţi de au plecat plângând din matern şi le-au dat viaţă. Ce le mai trebuie altceva? Ajungă-le!

………………………………………………………………

Aşa mi se pare că stau treburile, dragii mei. Creştinismul nostru nici măcar de vacanţă nu mai e, cum zicea părintele Necula. Nuuuuuu! Creştinismul nostru e de feisbuc. De laicuri.

…………………………………………………………….

În urmă cu 4 luni, o tânără mamă a plătit taxa de avort la matern. 150 de lei.

Apoi, în pivniţa aia funestă, s-a întâlnit cu doctoriţa Corina Guzgă. “Ce faci? Vrei să îţi omori copilaşul? De ce?” “Păi, ştiţi, mai avem 4 acasă şi ne e greu…a zis bărbatul să vin şi să fac avort….” “Măi femeie, tocmai pentru că ai 4, cum să îl omori tocmai pe ăsta? El, săracul, ce vină are?” Femeia plânge.

Apare asistenta. “Haideţi la injecţie cele care sunteţi pentru avort”

Corina zice: “Nu mai merge. Că nu mai face!”

Asistenta: “Cum adică??? Păi am tăiat şi chitanţa!”

Corina: ” O puteţi anula, doamna asistentă.”

……………………………………………………………

Azi am fost în casa femeii. 4 fetiţe, de la 1 an şi 8 luni – cea mai mică – la 8 ani – cea mai mare. Una mai frumoasă decât alta. Cu ochi maaari albaştri sau verzi, cu multă mirare în priviri. Apare şi mama cu cel mic în braţe: Marius. Singurul bărbat în casă, fiul scăpat ca prin urechile acului de la o moarte cumplită.

Marius are 4 luni, e un grăsuţ cuminte şi zâmbăreţ.

Ştiţi ce simplă e viaţa de bebeluş? Ai nevoie doar de lapte şi de ceva scutece sub funduleţ. De căldură în casă şi de o mamă care să nu plângă continuu cu ochii ei mari şi albaştri că nu are ce să le dea de mâncare celor 4 surioare ale tale, că se termină lemnele de foc sau că nu are bani să plătească factura aia nenorocită de curent…

…………………………………………………………..

Să mai facem ceva poze de pus pe fb?

O să facem. Dar prima dată spălăm hăinuţe împuţite de copilaşi amărâţi, facem cumpărături de strictă necesitate din ultimii noştri bani şi cu o evlavie creştinească specifică înjurăm româneşte tot sistemul ăsta care chinuie copii nevinovaţi recent scăpaţi din ghearele morţii în timp ce adulţi şcoliţi şi bine instalaţi în fotolii (de stat sau private) sunt mai ocupaţi de lupta pentru putere, confortul propriu decât de propria lor mântuire.

Mila Domnului!

Share
Thursday, January 8th, 2015 Articole 1 Comment


Anunt pe e-mail

Daca doriti sa fiti anuntati ori de cate ori apare un articol nou in site-ul nostru, inregistrati-va in acest formular.Va multumim!