Archive for May, 2015

Tabără de voluntariat la Valea Plopului

valea1

E oficial acum: Asociaţia IKON în colaborare cu Fundaţia Părintele Arsenie Boca Bucureşti organizează o tabără de voluntariat pentru tineri peste 14 ani în perioada 17 – 23 august 2015.
Preţul taberei, estimativ deocamdată, este de 350 de lei.
Înscrierile se pot face de pe acum.

Tabăra se adresează tinerilor de peste 14 ani care doresc să facă voluntariat în beneficiul copiilor crescuţi de părintele Tănase la Valea Plopului.

valea

Activităţile vor fi educative şi diverse şi se vor axa în special în interacţiunea cu copiii de acolo.

Condiţiile taberei vor fi austere: se va dormi pe saltele, nu vor fi camere cu baie, nici apă caldă, programul va fi strâns, deşteptarea devreme, culcarea devreme :). În schimb vom avea parte de situaţii excepţionale de viaţă şi vom deveni, cu siguranţă, muuuuuuuuuult mai buni!

Ne aşteptăm să avem tineri dornici să înveţe şi să asculte, dornici să ajute şi să devină de folos. 🙂

valea2

Vă aştept, cu toată bucuria şi entuziasmul de rigoare 🙂

 

Share
Monday, May 25th, 2015 Articole No Comments

O gravidă, două gravide=4 mămici sau Despre cum devine o mămică cel mai bun agent pro vita

bebe

Săptămâna care a trecut a fost plină-plină de evenimente din cele mai interesante şi diverse.

Doar despre două voi vorbi acum, mă gândesc că prea multă informaţie dintr-o dată strică 🙂

Dar să începem cu începutul. Dacă veţi căuta pe blog în postările din urmă cu vreo 3-4 ani veţi putea afla despre povestea Dacianei care a rămas însărcinată fiind în clasa a 12-a şi care a dat viaţă adorabilei ei fetiţe, Andrada.

În urmă cu mai bine de un an şi jumătate scriam despre Iulia- mămica şi David – pruncul şi Nadia – mătuşica cea hotărâtă, a căror poveste impresionantă cred că vă e deja familiară. Dacă nu vă este, căutaţi în istoricul postărilor 🙂

Acum vin cele două noi poveşti:

Povestea nr.1

Anul trecut mă sună Daciana să îmi spună, agitată şi îngrijorată, despre o colegă de-a ei de lucru, T. care a rămas însărcinată şi vrea să facă avort. Sigur că ne-am alertat şi am vorbit cu tânăra gravidă de 22 de ani. Am vorbit o singură dată cu ea apoi ceva cumplit s-a petrecut: tatăl copilului nenăscut a cedat psihic şi şi-a pus capăt zilelor. Legătura cu T. s-a rupt. Nu a mai răspuns la telefon, la mesaje. Cu timpul, sinceră să fiu, mi-a ieşit din minte povestea ei.

În urmă cu câteva zile, paradoxal sau poate că nu, la o înmormântare fiind, primesc mesaj de la T.: “Mă mai ţii minte? Aş vrea să vorbim, acum că peste o lună voi aduce pe lume un copil care va creşte fără tată…”

Ne-am întâlnit la IKON săptămâna trecută. T. este o tânără frumoasă, cu o burtică adorabilă în care creşte un băieţel foarte vioi. Din povestea dramatică a relaţiei ei aş trage, azi, doar una dintre învăţăminte: dacă ea ar fi fost înţeleaptă şi cuminte şi nu s-ar fi grăbit ca într-o lună să se şi mute împreună cu un bărbat pe care, de fapt nici nu îl cunoştea, multe rele nu i s-ar fi întâmplat. Dar ne bucurăm cu toţii că măcar în ceasul al 11-lea a început să facă alegerile cele bune şi salvatoare. Sigur că va avea nevoie de sprijunul nostru, atât moral cât şi material, cel puţin o vreme, dar ce importanţă mai poate avea efortul ce urmează? Vine OM NOU în lume! 🙂

Povestea nr.2

Nadia este în clasa a 12-a şi, fără îndoială, cea care a salvat viaţa lui David. Zilele trecute mergea cu tramvaiul de la şcoală când a prins o discuţie între doi tineri băieţi din care a înţeles că unul este proaspătul tătic al unui copilaş nenăscut iar celălalt îl susţine din tot sufletul să păstreze copilul. Nadia noastră cea curajoasă şi hotărâtă a intrat în vorbă cu ei şi aşa am ajuns să le aflăm povestea iar eu să mă pot întâlni cu ei săptămâna trecută.

Tăticul, R. are 15 ani. Face 16 peste 2 săptămâni. E în clasa a 9-a. Mămica, A. are 17 ani, face 18 în august şi e în clasa a 10-a. Ambii vin cu trauma unor familii destrămate. Amândouă viitoarele bunici au îndemnat-o pe A. să facă avort. Tinerii s-au certat la cuţite cu familiile lor, mămici şi bunici pentru că ei îşi doresc acest copil iar ele îl vor mort! Când am vorbit prima oară la telefon cu R. (la o nuntă, de data asta :)..) el mi-a zis: “Pruncul ăsta trebuie să vină!” Recunosc că aşa de multă hotărâre în glasul unui băiat/bărbat de mult nu mai auzisem.

Cei doi foartetineri părinţi, însoţiţi de prietenul lor din tramvai au venit la IKON săptămâna trecută. A. este o copilă înaltă şi subţire, gravidă în 8 săptămâni. Nici ea nu ştia de ce decisese să nu facă avort, deşi îi trecuse prin cap gândul iar presiunea este enormă, dar după ce am vorbit pe îndelete despre asta i-a devenit clar. Tânărul tătic, R. este un băiat maturizat mult prea devreme, un copil ne-iubit şi nedorit dar care mi-a făcut impresia unui om de o mare forţă interioară. Oameni simpli. Simpli şi curaţi sufleteşte.

Ei vor avea cel mai mult nevoie de ajutor. Ambele mame îi ameninţă că nu îi mai susţin financiar, şcoala e în pericol, s-ar putea să ajungă în stradă.

Dar Dumnezeu e mare! Ştiu că EL nu îi va abandona niciodată pe aceşti oameni deosebiţi, nu-i aşa? Dumnezeu lucrează prin oameni.

Orice sprijin de la voi e binevenit! Ne puteţi ajuta foarte simplu virând orice sumă vă lasă inima (şi cheltuielile) la:

Asociaţia IKON

C.I.F. 34139519

Cont bancar (IBAN): RO46BTRLRONCRT0285292901

Banca Transilvania Arad

Vă ţin la curent cu mersul poveştilor.

 

Share
Saturday, May 23rd, 2015 Articole No Comments

Excursie la Juliţa

Asociaţia IKON iese la un L.A.V. la iarbă verde, sâmbătă 9 mai 2015 în satul Juliţa aflat la 80 de km de Arad.

Da, chiar aşa,  în plin sezon de teze 🙂  ieşim să luăm o gură de aer şi de linişte, să ne plimbăm, să mai stăm de vorbă unii cu alţii având timp să ne privim în ochi, să ne minunăm de frumuseţile pe care ni le-a lăsat Dumnezeu şi care se află la doi paşi de noi.

La Gura Raiului_009_Julita - Arad

Excursia noastră mai are şi alte scopuri, în afară de căscatul gurii: vom duce hăinuţe şi ceva de-ale gurii unor familii sărmane din sat.

La Gura Raiului_011_Julita - Arad

Pe de altă parte, de puţină vreme, Juliţa a primit un preot nou şi inimos, pe părintele Casian, pe care îl vom cunoaşte cu ocazia asta şi care ne va fi gazdă caldă şi primitoare. Lui îi vom duce reviste şi cărţi pentru prima sa parohie şi ne vom ruga împreună.

La Gura Raiului_012_Julita - Arad

Colţul de rai se află, uneori, atât de aproape de noi, încât e de-a dreptul o insultă faptul că nu ne ştim bucura de ceea ce avem. Sigur, iadul din noi poate fi cu mult mai aproape, dar împreună putem alunga demonii.

Vă aştept, aşadar, sâmbătă, să vă alăturaţi grupului de inimoşi tineri care deja şi-au anunţat prezenţa.

Plecarea se face din gara mare, dimineaţă la ora 7:30.

Mergem cu trenul şi ne întoarcem seara, la ora 18:00 tot cu trenul.

Pentru elevi costul va fi în jur de 15 lei.

Aducem mâncare fiecare dintre noi la pachet şi facem un picnic acolo unde va fi iarba mai mare şi mai frumoasă 🙂

Dacă există printre voi oameni care vor să sprijiune demersul nostru de a ajuta nevoiaşii din Juliţa cu bani sau cu diverse alimente neperisabile, vă rog să-mi scrieţi.

Cei care doresc să vină în excursie, de asemenea, vă rog să mă anunţaţi.

Sper să fim cât mai mulţi, să avem vreme de vară şi poftă de viaţă frumoasă!

Share
Wednesday, May 6th, 2015 Articole No Comments


Anunt pe e-mail

Daca doriti sa fiti anuntati ori de cate ori apare un articol nou in site-ul nostru, inregistrati-va in acest formular.Va multumim!