Archive for October, 2015

Terapie şi … terapie la NPI

Aşadar, dragii mei, ne-am adunat la NPI într-o după masă de toamnă.

Şi acolo, ce să vezi? Salonul plin cu copii care mai de care mai cu probleme, plin de mămici … care mai de care mai cu probleme. De-abia, de.abia găseai câte o gură de aer de respirat.

Trupa mea s-a adunat şi atunci, ce ne-am gândit noi? Ce-ar fi să dăm un spectacol? Să schimbăm aerul bolnav într-unul bucuros, privirile sedate în unele vesele, venele în care curg prin tuburi chimicale în vene palpitând de sânge viu.

Zis şi făcut!

teatru npi

Am mutat repede publicul pe o parte a salonului, unul din paturi s-a transformat în bancă şi replicile din piesa “Alegerea” au început să se audă în liniştea care a cuprins salonul.

teatru npi2

Daniela, Paula şi Ciprian au deschis spectacolul.

secventa

A urmat secvenţa cu Ana – care se rujează în aşteptarea prietenului ei 🙂  -, Viorel şi Maria.

Publicul ( fata I. şi băiatul- Laurenţiu, de care am scris în postarea anterioară) aproape că nu mai respira, de emoţie. Cu aşa un public chiar că dai totul pe scenă!

public npi

 

Apoi Paula şi Ciprian, două suflete mari şi minunate, ca de altfel toţi cei ce au fost acolo, au repetat, au repetat şi au …repetat….una dintre scenele lor. 🙂

paula si cipri2

Până a ieşit 🙂 cu veselia ei şi aerul şmecheresc al lui 🙂

paula si cipri

 

Repetiţiile noastre au durat până când asistentele mai că nu ne-au dat afară 🙂 Dacă era după public, ar fi trebuit să ne interneze 🙂 Probabil la fel ar fi zis şi doctorii dacă ar fi venit în vizită :))

A doua zi, însă….

primim un mesaj:

“Hei! Sunt Laurentiu.  Am sunat pentru ca m-am simtit fericit si am simtit nevoia sa o transmit si altora. Va salut. Laurentiu”
În ziua următoare, Bogdan şi Paula  au mers din nou pe acolo.
grup npi
 S-au legat prietenii. S-au discutat multe. S-au lămurit (sperăm) şi mai multe.
Însănătoşirea psihică şi sufletească cere timp, atenţie şi dragoste. Zâmbete şi …poze 🙂
grup npi 2
………………………………………………………………..
Azi, I. s-a externat.
Mi-a trimis un mesaj: “Am ajuns acasă şi sunt fericită. Mi-am scos cercelul din nas că mi-am dat seama că mi-s frumoasă aşa cum sunt.”
Cei doi copilaşi abandonaţi de care vă povesteam, au fost la rândul lor, externaţi.
Ana Maria
ana maria gratii
şi Samuel
sami gratii
îşi aşteaptă acum părinţii adoptivi la centrul de pe strada Tudor Vladimirescu.
Nevoia lor de dragoste e colosală! Sperăm, ne rugăm, să aibă parte de o şansă în viaţa care deja i-a pus la încercare.
……………………………………………………………..
Săptămâna viitoare luni, ne vom aduna din nou la secţia NPI pentru a încerca să aducem un strop de bucurie în inimile rănite ale copiilor de acolo. Vă aşteptăm şi pe voi să vă alăturaţi trupei noastre. În viaţă bucuriile se împletesc cu necazurile, dar cum ar fi să altoim tot mai multă şi mai multă Bucurie în necazurile celor din jur? 🙂

 

Share
Tuesday, October 27th, 2015 Articole No Comments

NPI

(neuropsihiatrie infantilă)…

…este o secţie a spitalului judeţean.

În principiu copiii care ajung să fie internaţi acolo sunt cei cu probleme psihice: depresii, tentative de suicid, consum de droguri, etc. Dar nu numai.

Într-una din serile trecute telefonul îmi sună şi aud o voce de fată care, printre hohotele de plâns mă întreabă dacă mă deranjează. Nu mă deranja. Era o fată pe care am cunoscut-o cu ceva vreme în urmă datorită campaniei de informare “AlegeViaţa!” şi cu care am rămas în relaţii amicale.

Acum are 17 ani şi este în depresie. De ce este în depresie o fată de 17 ani? Ehehe…poveste lungă.

Dar uite că m-a căutat pe mine aşa că am mers să văd cum o pot ajuta.

Doar că acolo am întâlnit nu numai povestea ei de viaţă ci încă vreo câteva la care vreau să vă fac părtaşi.

1. Laurenţiu – 14 ani.  Depresie severă cu risc de suicid.

Vreo câteva luni nu a ieşit din casă. Dependenţă de calculator, mai exact jocuri online. Mama, o minunată fiinţă trăind într-o lume paralelă, nu a părut multă vreme prea îngrijorată de fenomen, nici măcar de faptul că unicul ei copil nu merge cu lunile la şcoală. Nici acum nu pare deloc conştientă de ceea ce se întâmplă cu fiul ei. Copilul, de o inteligenţă deosebită însă sedat la maxim, aproape plutind, ţinându-şi cu greu superbii ochi albaştri deschişi, mai găseşte putere să se răstească la ea atunci când vine să ne deranjeze mica discuţie.

2. Samuel – 1 an şi 4 luni. Abandonat.

samiIniţial când îl vezi, te îndrăgosteşti instantaneu: are nişte ochi albaştri imenşi, un ten alb şi e foarte activ. Apoi…urmează şocul în momentul în care micuţul se aşează în patru labe, îşi ia avânt, şi se loveşte cu toată puterea posibilă de gratiile de fier ale pătuţului. (cine o fi fost deşteptul care să facă un pat de fier pentru bebeluşi şi copii cu probleme psihice? but, hei, who am I to ask stupid questions?) Indiferente, asistentele privesc detaşate şi rostesc sentenţios: “aşa fac toţi copiii abandonaţi” de parcă asta ar fi mai firesc decât ziua mohorâtă de toamnă de afară. Privirea lui Samuel nu e nici veselă, nici limpede. Uneori de-a dreptul te îngrozeşte privirea lui sau grimasa pe care o face.

Dar atunci când Paula a început să se joace cu el a început să râdă, ca un copil ce e. Un pic de atenţie, un pic, doar, şi a redevenit ceea ce trebuie să fie: un copil nevinovat.

3. .Ana Maria – 2 ani. Abandonată.

ana maria

O fetiţă abandonată, la fel ca Samuel. Spre deosebire de el, nu scoate nici un sunet. NICI un sunet. E foarte cuminte, se joacă atentă cu mânuţele până adoarme. Doarme mult. E un copil trist. Paula a făcut o observaţie interesantă: dacă ar da-o cineva să cânte la un instrument i-ar face bine, pentru că a ţinut minute îndelungate un ritm exact lovind cu unghiuţa gratiile (de fier, fireşte) patului. Desigur, din când în când, cum fac toţi copiii abandonaţi, (nu-i aşa?) se dă cu capul de gratiile cu pricina.

Sigur, nici unul dintre cei doi copilaşi abandonaţi nu este botezat, aşa încât să nu poată beneficia de ajutorul împărtăşaniei. Fireşte.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Cei doi adolescenţi au avut, însă,  şansa de a fi vizitaţi sâmbătă după masa de un preot excepţional care a stat cu ei pe îndelete de vorbă, le-a acordat timp fără zgârcenie, i-a spovedit şi astfel azi dimineaţă au venit la Liturghie şi s-au împărtăşit.

Fantastica schimbare de pe feţele lor poate ar fi trebuit să fie filmată pentru ca să putem argumenta ştiinţific, la o adică, felul în care lucrează Dumnezeu în vindecarea bolilor psihice.

Fata, a cărei depresie nu este atât de severă, avea astăzi la prânz o faţă limpede şi luminoasă, iar din ochii ei mari şi verzi dispăruse umbra aceea întunecată. Dacă nu ar fi slabă încât de-abia se ţine pe picioare, ai zice că e în spital dintr-o eroare.

Băiatul, a cărui depresie este mult mai gravă (deadly combination între dependenţa de calculator şi trauma datorată despărţirii părinţilor) avea, cu toate astea, cu totul şi cu totul altă dispoziţie şi o privire infinit mai limpede.

Aşadar, din terapia necesară celor doi adolescenţi depresivi şi celor doi copilaşi abandonaţi, vom întruni mâine L.A.V!-ul la spitalul judeţean secţia NPI.

Vă aştept pe toţi acolo, începând cu ora 15:00. Simpla prezenţă a unor tineri de vârste apropiate are proprietăţi curative excepţionale. Veţi vedea 🙂

 

Share
Sunday, October 18th, 2015 Articole No Comments

Lecţia de creştinism.

Ce înseamnă să fii creştin? De multe ori ne învârtim în jurul termenilor şi cuvintelor, îmbârligăm sofisme deştepte, predici interminabile, cărţi şi articole sofisticate şi apoi sfârşim lamentabil într-o stare interioară ce nu are nimic de-a face cu creştinismul pe care atât de mult ne-am dorit să îl definim, măcar. Ne-am dorit să îl definim, pentru că până la a-l trăi se dovedeşte a fi, de multe ori, cale lungă.

Ce înseamnă să fii creştin? Teoretic ştim: “Iubeşte-l pe fratele tău ca pe tine însuţi”, “mai mare decât toate este dragostea”, etc.

Să fii creştin, aşadar, înseamnă să ştii şi să fii capabil să iubeşti, înseamnă să poţi să fii bun, înseamnă să fii mai bucuros să dai decât să primeşti.

Ieri seară am primit o lecţie de creştinism trăit firesc, autentic. Creştinism veritabil.

Nici nu terminasem bine de scris articolul precedent, îl postasem pe pagina de fb de vreo câteva minute când îmi sună telefonul.

Era fata de care scrisesem în primele rânduri ale articolului.

“Ce coincidenţă” – îmi zic.

Nu era nici o coincidenţă. Citise deja articolul despre Cristian şi hotărârea îi venise firesc. Ea, cea care fusese ajutată, acum este cea care poate ajuta.

Din micul ei salariu de învăţătoare debutantă de 980 de lei, îi oferă lui Cristian, până când acesta, la fel ca ea, va termina liceul şi îşi va lua BAC-ul, lunar, 50 de lei.

Vă spun drept, mie mi-au dat lacrimile.

Asta e lumea în care vreau să trăiesc! Oamenii care se lasă ajutaţi şi care apoi ajung să îi ajute pe alţii aflaţi în nevoie. Asta este o lume pe care noi o construim, noi, nu altcineva!

Între timp o familie s-a oferit să vină în ajutor pentru Cristian cu 100 de lei lunar şi o altă doamnă cu 50 de lei, astfel încât, iată, mica noastră dorinţă de a înjgheba o bursă pentru copilul acesta necăjit prinde contur.

Sunt bucuroasă că buchiseala mea despre creştinismul trăit a ajuns la lecţia asta. Mulţumesc învăţătorilor mei!

Share
Wednesday, October 14th, 2015 Articole No Comments

Cristian – singur pe lume

Dacă în urmă cu mai bine de un an vă scriam ca să vă semnalez situaţia unei tinere eleve excepţionale care avea o situaţie materială mai mult decât dificilă şi care, în clasa a 12-a fiind, avea probleme financiare care îi îngreunau extrem de mult ultimul an de liceu, acum vin în faţa voastră cu un update şi cu o nouă poveste de viaţă.

Ca urmare a apelului meu precedent, o frumoasă şi generoasă familie din Arad s-a oferit (şi s-a ţinut de cuvânt 🙂 ) să îi acorde tinerei din clasa a 12-a lunar, suma de 200 de lei până când îşi va termina liceul şi îşi va găsi un post. Lucru care s-a şi întâmplat. Tânăra noastră este acum o entuziastă învăţătoare la Turnu. Misiune îndeplinită!

Mulţumim tuturor celor care au ajutat-o să ajungă acolo unde, de altfel, şi-a dorit!

Acum, însă, vin în faţa voastră cu o altă poveste de viaţă. Una dură, dureroasă, aşa cum, uneori, viaţa reală poate fi.

Cristian este un tânăr care a împlinit în septembrie 16 ani.

Tatăl a dispărut din viaţa lui imediat după naştere iar la câţiva ani mama l-a părăsit lăsându-l în grija unei bunici diabetice, cardiace dar foarte sufletiste.

Bunica avea o căsuţă cât o căsuţă pentru păpuşi pe un deal din zona Vărădiei de Mureş. Căsuţa micuţă le oferea, totuşi, ceea ce mulţi alţii nu au: un acoperiş deasupra patului, o sobă şi un pat. Aveau o curte unde creşteau câteva găini şi o grădină de unde îşi cultivau una-alta. Trăiau.

Bunica, însă, în august anul acesta, a murit.

Cristian a rămas singur pe lume.

Mama lui îşi trăieşte netulburată existenţa în aburi de alcool şi fum de ţigări prin Arad, tatălui i s-a pierdut urma prin ceva sătuc uitat de lume.

Acum, în căsuţa lor a venit să locuiască mătuşa lui Cristian cu cei trei copii ai ei. Ea găteşte, spală.

Azi Cristi mi-a spus ceva ce m-a impresionat cu adevărat: nu atât lipsa banilor (amărâta aia de pensie de 250 de lei pe care o avea bătrâna) îl doare pe el acum, ci faptul că nu mai are cine să îi spună o vorbă bună…

Haideţi, dragii mei, să punem umărul şi să îi spunem noi o vorbă bună acestui copil care, vrea – nu vrea, trebuie să se ia la trântă cu viaţa.

A terminat clasa a 9-a cu medie peste 8. Nu a avut niciodată vreo problemă cu colegii sau profesorii – mi-a mărturisit dirigintele lui.

Haideţi să îi oferim împreună, până la terminarea liceului, o bursă lunară de 250 de lei care să îl ajute să rămână la şcoală.

“Vreau să îmi iau BAC-ul!” – a zis azi Cristi.

Are ochi limpezi şi blânzi. Hotărâţi.

Haideţi să nu lăsăm un copil bun să se piardă pe coclaurile întunecate ale sărăciei extreme.

Cristian chiar merită o viaţă! Îl putem ajuta?

Puteţi dona orice sumă în contul asociaţiei noastre specificând: Pentru Cristian Marc sau îmi puteţi cere detalii suplimentare dacă este cazul.

Asociaţia IKON

C.I.F. 34139519

Cont bancar (IBAN): RO46BTRLRONCRT0285292901

Banca Transilvania Arad

Într-un fel sau altul, vom face în aşa fel încât să adunăm minim 250 de lei lunar pentru el până la terminarea liceului. Sunt convinsă din nou că merită tot efortul!

 

Share
Tuesday, October 13th, 2015 Articole No Comments

AlegeViaţa! – anul 6

În 2010, în octombrie, începea să existe acest blog ca o consecinţă firească a demarării Campaniei de informare “AlegeViaţa!”

Au trecut 5 ani, am intrat în al şaselea.

Şase ani…

Dacă în urmă cu 5 ani aş fi ştiut în ce mă bag atunci când am intrat la prima clasă de a şaptea ... aş fi chiuit de bucurie! 🙂  Aş fi intrat în clasă în paşi de dans! Dar oare aş fi putut fi mai bucuroasă decât am fost?

Nu, nu cred 🙂

Această frumoasă, minunată, copleşitoare aventură care se numeşte “AlegeViaţa!” m-a făcut să mă cunosc infinit mai bine, să cunosc mii de oameni, să ajung în contact cu cei mai interesanţi adulţi ai momentului, în fapt să mă apropii mai mult de Dumnezeu.

Am avut urcuşuri şi coborâşuri, momente cumplite de cumpănă şi de durere pe toate planurile posibile. Am vrut vreodată să o las baltă? Nu, asta nu, niciodată!

Am născut copii în Hristos. Am ajutat femei şi bărbaţi să îşi accepte şi/sau să îşi nască, la rândul lor, copiii.

Am avut impresia că am pus coada la prună. 😀

Mi-am revenit 🙂

Al şaselea an de Campanie “AlegeViaţa!” se arată a fi promiţător: Colegiul naţional “Elena Ghiba Birta”, Seminarul teologic, Liceul Tehnologic de Electronică şi Automatizări “Caius Iacob”, Colegiul Economic, Colegiul Tehnic “Aurel Vlaicu”, sunt numele liceelor cu care vom colabora. Cel puţin 🙂

Împreună cu colegii mei, Bogdan Ioja şi Giorgiana Popan avem toată credinţa că vom face o diferenţă notabilă în vieţile uneori debusolate ale tinerilor arădeni.

Ca plan de activităţi extraşcolare, deja de două săptămâni am reluat întâlnirile din cadrul L.A.V!– ului. Ne întâlnim în fiecare luni din jurul orei 16:00 la sediul asociaţiei IKON din strada Vasile Alecsandri nr. 4. 

Plănuim un turneu de Crăciun cu trupa de teatru IKON în licee şi câteva oraşe din judeţul Arad, în scopuri umanitare, cu piesa de teatru “Alegerea”.

Aşadar, după cum se pare, toamna se numără bobocii 🙂

boboci

Trimiteţi veştile noastre mai departe, să afle cât mai multă lume de noi: suntem VII! 🙂 şi ne place 🙂

Dacă vreunul dintre voi doreşte să sprijine financiar activităţile noastre, vă rog să o faceţi indiferent de sumă la

Asociaţia IKON

C.I.F. 34139519

Cont bancar (IBAN): RO46BTRLRONCRT0285292901

Banca Transilvania Arad

Apreciem enorm orice gest, cât de mărunt, de sprijin şi dragoste pentru că acolo unde este dragoste acolo este şi Dumnezeu.

Share
Wednesday, October 7th, 2015 Articole 1 Comment


Anunt pe e-mail

Daca doriti sa fiti anuntati ori de cate ori apare un articol nou in site-ul nostru, inregistrati-va in acest formular.Va multumim!