Prima Întâlnire AlegeViaţa

---------------------------------------------------

La prima întâlnire AlegeViaţa am avut o grămadă de bucurii!

Trecând peste oboseala zilei am izbutit să pregătesc locul pentru oaspeţii mei de suflet: am făcut foc în sobă şi lemnele trosneau armonios în fundal, am pus o oală imensă de apă la fiert pentru ceai, o colindă de a lui Tudor Gheorghe în boxe şi am lăsat lucrurile să curgă, mai exact telefonul să sune :), evident interfonul nu se auzea 🙂

M-am bucurat tare mult să-l văd pe G., un băiat de a 10-a de la liceul ăla cu faimă nu prea grozavă din Arad dar în care eu am întâlnit atât de mulţi oameni faini, el fiind doar unul dintre ei!

Apoi a venit S., o frumoasă fată cu nişte ochi verzi minunaţi, elevă în a 9-a de la un alt liceu din oraş, cu chef de vorbă şi, poate, şi un pic de dans. (N-am dansat, însă, poate data viitoare.) S. ar fi vrut să aducă cu ea mai mulţi colegi dar cred că, până la urmă, i-a plăcut seara exact aşa cum a fost în ciuda faptului că eu am tot alintat-o până la exasperare cu apelative de genul “gândăcel” 🙂

Evident, a venit A., coleg cu G., care deja este implicat ca şi voluntar în campania AlegeViaţa. El şi-a făcut un obicei în a merge la Matern să vorbească cu femeile programate la avort şi să le spună adevărul depsre ceea ce urmează ele să facă… Deşi elev doar de a 10-a, el este un om matur care se implică mult în diverse activităţi foarte serioase. Mi-aş dori cât mai mulţi tineri ca el!

A venit şi C., o boboacă de podium de la un liceu în care abia acum am început campania. A venit, cred, mai mult adusă de tatăl ei, un super fain prof de mate în a cărui şcoală am fost cu campania şi care s-a implicat cât a putut în ea. C., dat fiind faptul că încă nu a avut de-a face decât cu modulul I, nu ştia prea bine despre ce e vorba, dar pe parcurs am văzut că şi-a dat drumul şi cred că s-a simţit apropierea dintre noi şi ea.

Apoi a mai fost cu noi un foarte frumos (sufleteşte, fetelor, sufleteşte:))…) tânăr de a 9-a, C., coleg de clasă cu boboaca de mai sus. Un tânăr foarte inteligent şi deschis, un om cu care ai ce vorbi şi care, sunt absolut convinsă, o să facă multe lucruri frumoase cu noi.

Pe lângă aceşti tineri pe care i-am cunoscut datorită campaniei a mai fost o scumpă mică de la un liceu celebru din Arad, T., la ei încă nu am ajuns cu campania dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să ajungem şi pe acolo. T. e o înotătoare foarte bună, poate o să mai auziţi de ea şi una dintre cele mai faine persoane cu care am avut de-a face anul trecut într-o excursie prin munţi: caldă, echilibrată, săritoare, zâmbitoare. O fată lângă care îţi face plăcere să stai.

Noi, restul, eu, Cipri, Tudor, Alex care a apărut la un moment dat, nu am făcut decât să ne bucurăm că suntem acolo.

Am băut ceai şi tot felul de sucuri aduse de ei, am păpat prăjiturele şi o tonă de mandarine şi am povestit câte în lună şi stele: muzică, kick box, boală, colegi, make up, relaţii, mai-ştiu-eu-câte.

Data viitoare sper să vină şi alţii, că avem chestii faine de povestit. Idei sunt, gârlă.

Vă aştept, dragilor şi scumpelor, joi 6 ianuarie 2011, la a doua întâlnire AlegeViaţa. Invitaţia e valabilă nediscriminatoriu, pentru toţi cei care ajung pe blog, fie că am fost la ei cu campania, fie că nu, fie că ne ştim de undeva, fie că ar vrea să ne cunoască.

Best things in life are free,  era un cântec pe vremuri.Ştiţi ce? E, încă, valabil 🙂



Share

Nici un raspuns inca

Exprima si tu un gand...


NOTA :
Administratorii isi rezerva dreptul de a modera comentariile pe acest blog



Anunt pe e-mail

Daca doriti sa fiti anuntati ori de cate ori apare un articol nou in site-ul nostru, inregistrati-va in acest formular.Va multumim!